Cele două tenismene române, prezente în primul tur de calificare al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu, şi-au învins adversarele, la simplu, marţi (17 iunie), calificându-se, astfel, în cea de-a doua...
Peste aproximativ o lună, în data de 20 iulie, la Tîrgu Mureş se va organiza, pentru prima oară în România, Campionatul Naţional de Aquathlon din ţara noastră. La competiţie vor putea participa, la elite, juniori şi cadeţi, dar şi...
Chiar dacă a pierdut în ultima etapă titlul de campioană a României la futsal, City'us Târgu Mureş a reuşit să se impună în finala Cupei României. Mureşenii au câştigat duelul cu Spicom Sfântu Gheorghe, scor 6-4.
Chiar dacă Spicom...
Campionatele Europene de Karate WUKF, desfăşurate la Verona, au adus României 99 de medalii, palmares care a situat România pe locul doi în clasamentul pe naţiuni. Dintre aceste medalii, 14 au fost câştigate de karateka legitimaţi la CS...
Peste 100 de sportive din România vor participa la Cupa României de box feminin, care se desfăşoară în această săptămână la Tulcea. Printre boxeriţele care şi-au anunţat prezenţa la această competiţie se numără şi unele...
Sâmbătă, 14 iunie, pe Arena Națională din Bucureşti, iubitorii de mișcare, indiferent de vârstă, s-au adunat la startul crosului bucureștean „Fuga la ștafetă”, organizat de Student Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului...
Chiar dacă Simona Halep este principalul nume românesc prezent la turneul de tenis pe iarbă care se desfăşoară în aceste zile la 's-Hertogenbosch şi ramura masculină a "sportului alb" din ţara noastră a fost reprezentată în...
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Iaşi a organizat crosul "Ziua Olimpică" pentru a sărbători 100 de ani de olimpism în România (1914-2014). Astfel, 322 de participanţi s-au adunat în Copou pentru a alerga în spiritul valorilor...
Pentru prima oară în istorie, Federația Română de Baschet va avea doi reprezentanți în cadrul comisiilor permanente ale FIBA-Europe, după cum a decis, la Munchen, Board-ul forului european. Conform anunțului oficial, președintele de onoare...
Capul de afiş al zilei cu numărul cinci din calendarul Cupei Mondiale de fotbal, ediţia 2014, a fost ţinut de Germania - Portugalia, meci desfăşurat pe Arena Fonte Nova din Salvador, sub privirile a peste 50.000 de fani. Nemţii şi-au...
Cei mai tineri jucători de tenis de masă legitimaţi la cluburile româneşti au şansa să-şi testeze calităţile sportive într-o competiţie care îi va aduce faţă în faţă, la Buzău, în perioada 26-29 iunie, pe juniorii din categoria a...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.