O delegaţie formată din 50 de sportivi va reprezenta România la ediţia a 66-a a Campionatelor Balcanice de atletism care vor avea loc la Stara Zagora, în Bulgaria, sâmbătă şi duminică, informează Sport Total FM.
Conform sursei citate, în Bulgaria se vor deplasa atât atleţi consacraţi, precum discobola Nicoleta Grasu, triplusaltistul Marian Oprea, săritorul în înălţime Mihai Donişan, aruncătoarea de ciocan Bianca Perie, alături de tineri clasaţi pe podiumurile întrecerilor continentale, precum Roxana Bîrcă-5000 metri, Cristina Toma-triplusalt, Adelina Pastor-400 metri, Sergiu Ursu-disc. Vor fi prezente şi alte tinere speranţe, precum Daniela Stanciu-înălţime, Claudia Bobocea-1500 metri, Mădălina Florea-3.000 metri, Dorina Korozi-800, Liliana Danci-3.000 metri obstacole, George Preda-1.500, Cristiana Ştefana-3.000. Sanse reale la podiumuri au si stafetele de 4×100 şi 4×400 metri.
Federaţia Română de atletism şi-a stabilit pentru aceste Campionate Balcanice între 9 şi 10 medalii şi opt clasări pe locurile 4-6. Pe lângă medalii, sportivii vor putea să-şi realizeze baremele stabilite de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) pentru Campioantele Mondiale care se vor desfăşura în august la Moscova.
FOTO: balkan-athletics.eu










Leave a Reply