Ştefan Birtalan. Mulţii dintre tinerii României de azi nu cunosc acest nume, dar pasionaţii handbalului sau oamenii vârstnici tresar de fiecare dată când citesc sau aud vorbindu-se de Ştefan Birtalan. De numele acestui fost mare handbalist se leagă cele mai mari performanţe obţinute de naţionala României. „Nea Bibi”, aşa cum este alintat de prieteni, o figură emblematică a handbalului românesc, recunoaşte că sportul care l-a consacrat se află într-o prăpastie adâncă din care cu greu poate ieşi în viitorul apropiat. Mai mult decât atât, Birtalan prevede că sportul românesc se va scufunda dacă statul nu va face investiţii masive acest domeniu de activitate.
Ştefan Birtalan nu s-a schimbat deloc, deşi anii au trecut peste el. La 65 de ani, după un transplant de ficat pe care l-a suferit în urmă cu cinci ani, interlocutorul nostru a rămas acelaşi om calm şi zâmbitor, o fire volubilă, dispusă să vorbească despre orice subiect legat de sport. „Pot da sfaturi oricui despre sport, pentru că mă pricep”, spune cu sinceritate Birtalan. Din cauza problemelor de sănătate, „nea Bibi” n-a putut să se mai implice activ în destinele handbalului românesc, însă nu l-au împiedicat să rămână un fin observator al sportului cu mingea pe semicerc.
S.R. Cu ce vă mai ocupaţi timpul domnule Birtalan?
Ştefan Birtalan: Mă preocup mai mereu să am grijă de sănătatea mea. După transplantul de ficat am scăpat de o mare grijă. Acum mă simt foarte bine, dar trebuie să am grijă de mine, am mai mult timp acum pentru mine. Din această cauză m-am şi retras din activitate, acum mă mai duc doar pe la consiliile de administraţie, pe la federaţie din când în când sau pe la clubul Steaua. Mă uit la handbal în fiecare zi, nu ratez niciun meci, mai ales că am atâta timp liber. Mă întristează rezultatele proaste şi mă bucură rezultatele pozitive.
S.R. Aveţi vreo implicare directă la Steaua sau la Federaţia Română de Handbal şi la clubul Steaua?
Ş.B. Am rămas ataşat de Steaua, e clubul unde am jucat atâţia ani, din 1970 până acum câţiva ani. Voi rămâne stelist toată viaţa. Însă, nu am nicio implicare la acest club şi nici la federaţie. Le mai dau sfaturi celor pe care îi cunosc şi care au nevoie ele.
S.R. Revenind la federaţie, Cristi Gaţu spunea că nu vrea să mai candideze pentru un nou mandat de preşedinte. Încă nu se ştie cine îi va fi succesor…
Ş.B. Oricine îl va înlocui, va avea viaţă grea, deoarece sportul este subfinanţat şi succesorul lui Gaţu se va confrunta cu mari probleme. După părerea mea, Gaţu a gestionat foarte bine aceste probleme. Oricum, este foarte greu pentru un preşedinte să facă faţă acestor provocări. M-aş bucura să vină un bun manager care să aducă bani în handbal.
S.R. V-aţi gândit vreodată să candidaţi la alegerile pentru şefia federaţiei?
Ş.B. Niciodată. De când m-am operat, mi-am luat adio de la problemele administrative din federaţie. Am fost antrenor, dar când am fost diagnosticat cu acea boală, m-am retras. Dacă nu apărea boala, discutam altfel, aş fi fost mult mai activ. Ce pot să fac acum e să îi ajut pe cei pe care îi cunosc cu sfaturi pentru că la sport mă pricep, fără falsă modestie.
S.R. Sportul românesc traversează o perioadă critică în acest moment. Cum credeţi că va ieşi la liman?
Ş.B. În momentul în care România va avea suficienţi bani pentru sport, atunci putem spera la un reviriment. Dacă privim în perspectivă, nu văd nicio şansă de redresare din cauză că sportul nu este o prioritate. Văd că premierul Ponta spune că sportul e o prioritate. M-aş bucura să facă tot ce e posibil pentru sport, dar va fi extraordinar de greu. Trebuie investiţi foarte mulţi bani în sport, dar rezultatele nu se vor vedea acum, ci abia peste 10 sau 15 ani. Uitaţi-vă la spanioli, au investit masiv acum 30 de ani şi abia acum culeg roadele. La noi, în zilele noastre, se investeşte foarte puţin şi, cu toate acestea, vrem să ne comparăm cu Franţa sau Spania.
S.R. Dacă tot vorbiţi de Franţa sau Spania, aceste ţări au investit masiv în sport în ultimele decenii, iar acum au campioni la toate disciplinele…
Pe vremea mea îi băteam pe francezi, spanioli sau nemţi cum îi prindeam. Dar la noi, în acele vremuri, sportul era o prioritate naţională. Pentru noi nu conta banul. Nu făceam handbal pentru bani. Aveam în Bucureşti 105 echipe, iar acum sunt doar patru. Fiecare fabrică avea echipă de handbal. Franţa are acum 500.000 de jucători de handbal, iar România are doar 5.000. Trageţi şi dumneavoastră concluziile. Treptat, interesul pentru handbal a scăzut dramatic. Foarte mulţi copii se transferă în străinătate pentru că noi nu îi putem creşte, nu sunt condiţii. Dacă nu semănăm nimic, ce vrem să culegem? În sport nu poţi să minţi, deoarece rezultatele se văd cu ochiul liber.
S.R. În ciuda problemelor cu care se confruntă sportul românesc, în general, şi handbalul românesc, în special, rezultatele nu întârzie să apară…
Ş.B. Handbalul are rezultate; participă cu echipele de juniori şi tineret la Campionate Europene şi Mondiale, senioarele de la echipa naţională sunt prezente la fiecare ediţie a Europenelor şi Mondialelor. Handbalul este singurul sport de echipă care mai face performanţă, dar se află într-o sărăcie totală. Federaţia a făcut eforturi pentru a susţine financiar echipele româneşti. Oricum, trebuie să reţineţi că la alte sporturi nu figurăm nici în clasamentele internaţionale. La handbal intrăm în aceste clasamente.
S.R. Care este cel mai puternic centru handbalistic din România?
Ş.B. Baia Mare este de departe numărul unu în handbal în acest moment. Au un centru foarte bun de copii şi juniori. Mie îmi pare rău că sunt puţine centre cu pretenţii la nivel naţional, Bacăul, Zalăul, Constanța, Craiova. Dar la cât se investeşte, stăm destul de bine. În handbal există mulţi oameni inimoşi datorită cărora acest sport subzistă.
S.R. Ce se întâmplă cu echipa națională de handbal masculin? În ultimii ani am ratat calificarea la fiecare ediţie a Mondialelor şi Europenelor…
Ş.B. Nu ne-am calificat şi nici nu ne vom califica mult timp de acum înainte pentru că nu avem cu cine. Voica nu are jucători pe care să-i selecţioneze şi se descurcă cu ce are. Pe vremea mea, erau doi, trei handbalişti excepţionali şi în jurul lor se crea echipa. Acum sunt jucători mediocri. Problema e că şi la fete începem să avem probleme. Se retrag mult jucătoare de valoare şi din urmă vin foarte puţine talente.
S.R. Apropo de naţionala feminină, urmează Mondialul din Serbia? Ce şanse le daţi fetelor noastre?
Ş.B. Va fi extraordinar de greu. Oricum, să nu mai avem pretenţii de locuri fruntaşe. Să nu avem iluzii ca să nu avem deziluzii. Noi vrem să fim campioni mondiali, dar în următorii zece ani nu văd posibilă o astfel de performanţă. Sunt câteva jucătoare promiţătoare care vin din urmă, în ele stă viitorul naţionalei de handbal.
S.R. Cum vedeţi propunerea de reducere a numărului de handbalişti străini care joacă în campionatele interne?
Ş.B. N-am nimic împotriva jucătorilor străini, dar cei care vin în România trebuie să fie foarte buni. La noi e pe dos, cei care vin sunt slabi şi sunt plătiţi regeşte. Prostia conducătorilor nu cunoaşte limite. Eu am votat să rămână trei jucători străini într-o echipă românească sau dacă aduci mai mulţi, toţi să fie de echipă naţională. Nu poţi să aduci ciurucuri, iar românii să nu joace lor.
S.R. Ce diferenţe există între handbalul practicat de dumneavoastră în anii ’70 şi handbalul de acum?
Ş.B. Dacă jucătorii actuali fac antrenamentele pe care le făceam eu în trecut, se rup toţi. Realitatea nu poate fi falsificată. Noi eram disciplinaţi, serioşi şi ambiţioşi. În plus, eram foarte talentaţi. Acum există dorinţă la unii jucătorii, dar nu au talent. Fără talent, e greu să fii handbalist de valoare.
S.R. Steaua a promovat în acest sezon în Liga Naţională. Cum credeţi că se va descurca echipa dumneavoastră de suflet pe prima scenă a handbalului românesc?
Ş.B. Au promovat lejer în Liga Naţională, dar le va fi greu să se menţină. I-am văzut la antrenamente pe băieţi, eu sunt alături de ei şi voi urmări fiecare meci de-al lor, mai ales că joacă şi fiul meu la Steaua (n.r. Ştefan Birtalan jr.). Au echipă bunicică acum, au jucători cu experienţă, Georgescu, Florea, Cian, Laufceac, Mazilu. Echipa asta o văd în primele şapte locuri, dar nu e suficient, trebuie să aibă un lot numeros pentru că ritmul de joc este ameţitor în zilele noastre.
DECLARAŢII
E incredibil ca Bucureştiul să aibă o singură echipă campioană în toate sporturile, Steaua la fotbal. Este inadmisibil! Primăria ar trebui să bage bani în sport pentru a se mândri bucureşteanul că are o echipă pe care o susţine.
Handbalul a fost viaţa mea, handbalul m-a făcut cunoscut. Pentru acest sport am muncit de dimineaţă până seara!
Sportul românesc va trăi mult timp de acum înainte din bani bugetari, pentru că România nu este o ţară potentă din punct de vedere economic şi astfel investiţiile private în sport sunt minime.
Într-o situaţie critică pentru sportul românesc, ceea ce a făcut Cristi Gaţu pentru handbal este excepţional! Tot timpul l-am susţinut şi datorită lui România se află pe locul 7 în clasamentul all-time pe naţiuni, la masculin şi feminin.
CV Ştefan Birtalan: s-a născut la Zalău pe 25 septembrie 1948.
Echipe la care a jucat în carieră: Minerul Baia Mare (1967-1969), Steaua Bucureşti (1970-1985)
Echipe unde a antrenat: Steaua (1985-1994, 1999-2002), naţionala de tineret (1986-1992) naţionala de seniori (1992-1993), naţionala Qatarului (1994-1999). Ca antrenor, a câştigat şase titluri de campion şi trei Cupe ale României.
Ca jucător a câştigat 12 titluri şi cinci Cupe ale României; a fost campion al Europei cu Steaua (1977); dublu campion mondial cu naţionala României, în 1970 şi 1974; medialiat cu bronz la JO de la Munchen (1972) şi Moscova (1980) şi cu argint la JO de la Montreal (1976).
A fost desemnat cel mai bun handbalist din lume în 1974, 1976 şi 1977; a fost numit Maestru emerit al sportului în 1974.
A marcat pentru naţionala României 993 de goluri.
*Material preluat din numărul 42 al revistei “Sport Revolution”.
Leave a Reply