Dacă la haltere sau gimnastică sportivii pot câștiga între trei și opt medalii la un singur concurs de obiectiv, la altele, cum este boxul, pugilistul se bate pentru un singur trofeu. Foarte puțin mediatizatul box feminin, cel puțin la noi în țară, a adus în numai zece ani 53 de medalii mondiale și europene, cucerite de elevele antrenorului Adrian Lăcătuș.
Șase dintre ele au urcat de opt ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumurilor campionatelor lumii și ale continentului nostru: Camelia Negrea-categoria 48 kilograme, la CE de la Pecs din 2003, Floarea Liche-52 și Mihaela Cijevschi-54, la competiția similară de la Riccione, 2004, Adriana Hosu-86, la CE Tolsberg, Norvegia și Mihaela Cijevski-54, la CM Podolsk, Rusia, 2005, Steluța Duță-46, la CE Varșovia, 2006 și CE Vejle-Danemarca, 2007, Luminița Turcin-81, la CE Nikolaev, Rusia, 2009. Mai sunt în activitate Steluța Duță și Luminița Turcin, iar Mihaela Cijevschi, căsătorită de câțiva ani cu tehnicianul care a lansat-o spre marea performanță, este antrenor secund la lotul național, unde se ocupă de junioare și cadeți. Discuția cu acest adevărat șlefuitor de talente a continuat firesc, întreruptă de îndrumările date boxeriților care se pregăteau la sala de la CSNB pentru următoarele competiții.
S.R.: E dificil să lucrezi cu fete într-un sport considerat de unii drept un apanaj al băieților?
Adrian Lăcătuş: Răspunsul, în ceea ce mă privește, este nu. Cu condiția să ai răbdare, să știi cum să le cunoști, să le convingi să iubească sportul cu mănuși, să te apropii apoi de ele, uneori și din postura de părinte, cum a fost cazul cu Camelia și Steluța, descoperite la o casă de copii din Buzău, care s-au realizat prin acest sport, datorită talentului lor. Prima s-a căsătorit, are un copil și a urmat cursurile de antrenor. Cealaltă, care e mai băiețoasă, a mers la aceleași cursuri, continuând să se pregătească pentru viitoarele concursuri importante. Visul ei rămâne titlul mondial și, dacă se va putea, clasarea pe podiumul olimpic.
S.R.: Vis de care a fost aproape Miki în 2012, la Londra.
A.L.: Satisfacția avută în momentul obținerii calificării a fost umbrită de insuccesul din vara trecută, insucces care a trezit în ea o dorință aprigă de a reuși o medalie la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro cu una dintre elevele sale. Aceste sportive, alături de celelalte componente ale lotului național, au la dispoziție de ani buni condițiile materiale și financiare oferite de clubul Steaua.
S.R.: Ele se pregătesc acum pentru Europenele din iunie, de la Keszhely-Ungaria, unde vor mai concura senioarele și junioarele. Ce alte competiții mai sunt până atunci?
A.L.: Cupa României, la Buzău și gala internațională de la Slatina, cu participarea reprezentantelor Bulgariei și Serbiei. După minivacanța de Paște, vom pleca într-un cantonament la Mangalia, până pe 24 mai, după care vor avea un meci de verificare cu Ucraina și apoi Memorialul “Gheorghe Negrea”, de la Sibiu, la jumătatea lui iunie.
S.R.: Putem vorbi de un moment mai deosebit al carierei?
A.L.: Au fost două, fiecare cu însemnătatea lui. Primul a fost când Miki a devenit numărul 1 în lume. Va rămâne în istorie ca întâia pugilistă de la noi care a luat acest titlu. Iar al doilea, când a acceptat să devină soția mea. Am susținut-o în tot ce a făcut după aceea ca antrenoare și ca mamă. Am încurajat-o în demersul de a-și încerca șansa la o medalie olimpică, pe care ar fi meritat-o, după o asemenea carieră. Iar acum sunt alături de ea cu sfaturi, având mână liberă cu tinerele sportive, în drumul lor spre viitoarele medalii.
S.R.: A existat și un moment trist din 2001 încoace vis-a-vis de boxul feminin?
A.L.: A fost anul trecut, când, după două luni de muncă la antrenamente, a trebuit să le comunic fetelor că nu vor merge la Europene, deoarece AIBA n-a revenit asupra suspendării federației noastre. Suspendarea era temporară, iar dacă președintele Rudel Obreja și-ar fi dat demisia, după care Adunarea Generală ar fi ales pe altcineva, agreat de forul internațional, totul ar fi fost șters cu buretele, iar fetele și-ar fi putut apăra șansele. Acum, cu Leonard Doroftei, acceptat de AIBA pentru palmaresul său, lucrurile merg bine.
S.R.: Ce ar însemna pentru România organizarea Mondialelor de junioare și tineret din luna noiembrie?
A.L.: În primul rând, recunoașterea valorii boxului feminin pe plan internațional. Apoi o speranță la cel puțin două medalii de aur. Dacă în Rusia au fost campioane, nu concepem să nu repetăm performanța la noi acasă. Pentru tinerele sportive ar fi un prim pas spre realizarea în viață, pe drumul deschis de Camelia, continuat de Steluța, Miki, Luminița și altele.
S.R.: Am remarcat la miuța în care te-ai integrat alături de fete și trei băieți. Cine sunt și ce perspective au pentru box?
A.L.: E vorba de trei componenți ai lotului național de juniori, antrenat de Titi Tudor, campioni naționali, legitimați la clubul Steaua. În ordinea categoriilor: Antonio Dumitru, 54, Albert Calotă, 60 și Claudiu Păun, 70, care vor participa, la rândul lor, cu dorința de a lua medalii la concursurile importante din acest an.
În ceea ce ne privește, urmăm cu strictețe programul de antrenamente, cantonamente și competiții, cu convingerea că numărul medaliilor va crește constant.
Leave a Reply