Tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal al ediției din acest an a turneului de Grand Slam de la Roland Garros a fost, în general, favorabilă reprezentanților țării noastre. Alexandra Cadanțu se poate spune că a avut noroc, urmând să întâlnească în primul tur o jucătoare venită din calificări. Sorana Cîrstea, cap de serie 26, o va avea ca adversară pe olandeza Kiki Bertens, 56 WTA, după care ar putea evolua împotriva Monicăi Niculescu, 49, dacă aceasta va trece de suedeza Johanna Larsson, 65. Camelia Begu, 53, o va avea de cealaltă parte a fileului pe iberica Silvia Soler Espinosa, 84. Cel mai dificil meci va fi pentru Simona Halep, 44, care se va duela cu spaniola Carla Suarez Navarro (foto), cap de serie 20. La a zecea participare pe zgura pariziană, Victor Hănescu, 55, se va bate cu australianul de origine sârbă Bernard Tomic, 59.
Marius Copil a fost eliminat după primul tur de calificare (4-6, 5-7 cu belgianul Arthur De Greef), ca și Andreea Mitu (2-6, 2-6 cu Stephane Vogt, Liechtenstein). Adrian Ungur a pierdut în turul al treilea, 3-6, 4-6 la suedezul Steve Johnson, 130.










Leave a Reply