Aproape 20.000 de spectatori au ținut să fie prezenți la ceas de seară la arena Visocinaia din localitatea cehă Nove Mesto, unde s-a desfășurat prima probă a Mondialelor de biatlon-ștafeta mixtă. A câștigat Norvegia, 1h 12: 04,9, cu cvartetul Tora Berger, 31 ani, Synnoeve Solendal, 23, Tarjei Boe, 24 și Emil Hegle Svendsen, 27, întâiul și al patrulea schimb fiind reprezentat de liderii la zi ai Cupei Mondiale. Argintul a revenit Franței, la 31 de secunde, iar bronzul, reprezentanților țării gazdă, Cehia, la 41,3. Bune clasările pe 4 și 5 ale Italiei, la 58,4, respectiv Sloveniei, la 1,07 minute. Rusia a încheiat pe 6, la 1: 26,5, deși conducea după primul schimb, a fost apoi pe 4 și pe 2, dar, datorită turului de 150 metri făcut de Malișko, a pierdut contactul cu cele mai bune ștafete.
România, cu Reka Ferencz, Luminița Pișcoran, Ștefan Gavrilă și Cornel Puchianu a terminat pe locul 21, deși la junătatea cursei se afla pe 18.
Vineri este zi de pauză, iar sâmbătă vor avea loc probele de sprint masculin 10 kilometri și feminin 7,5.










Leave a Reply