Alexandru Deaconu, noul şef al arbitrilor, a anunţat luni în cadrul unei conferinţe de presă că se vor revizui atât listele FIFA, cât şi cele cu observatorii de arbitri.
”La începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi, voi anunţa echipa mea, precum şi obiectivele. Acum pot să vă spun că nu vom tolera greşelile clare, acolo unde este uşor de luat o decizie”, a afirmat Deaconu.
”Va fi revizuită lista FIFA, deoarece avem un loc în plus, pentru că eu nu voi mai arbitra”, a mai spus Deaconu, care vrea să discute cu toţi foştii mari arbitri, pentru a se folosi de experienţa lor, dar şi cu cluburile, pentru a afla ”lucruri obiective”.
”Observatorii de arbitri ar trebui să fie îngrijoraţi pentru ce fac, deoarece nu există o unitate de măsură în aprecierea arbitrilor. Vom avea arbitri la fel de buni ca şi observatorii. De asemenea, vom revizui listele cu observatorii de arbitri”, a mai spus Deaconu.
Mircea Sandu a precizat că pe finalul de campionat în prima ligă vor oficia şi brigăzi de arbitri din străinătate: ”Vă spun eu că aducem. Deşi nu sunt adeptul acestui sistem, pentru a avea linişte la final de campionat, vom utiliza arbitri străini. Trebuie să acţionăm uneori şi împotriva binelui”. El intenţionează să propună Comitetului Executiv ca fiecare club să aibă dreptul să apeleze la trei brigăzi de arbitri din străinătate.










Leave a Reply