Spadasina Amalia Tătăran, promovată recent la lotul de senioare, a cucerit medalia de argint la Europenele de juniori de la Budapesta, după ce a pierdut la o singură tușă, 14-15, finala cu franțuzoaica Auriane Malo. În fazele anterioase trecuse pe rând de Philippine Tacot-Franța, cu 15-8, Alexandra Ehler-Germania, 15-5, Abigail Stech-Germania, 15-10, Lizaveta Klistunova-Belarus, 15-13 și Tatiana Budkova-Rusia, cu același scor. Katrina Lehis-Estonia și Tatiana Gudkova au luat bronzurile.
La sabie băieți s-a impus georgianul Sandro Bazadze, tot cu 15-14, în fața ucraineanului Kostiantin Votronov. Pe locul al treilea s-au clasat Francesco D’Armiento-Italia și Kamil Ibragimov-Rusia. Iulian Teodosiu s-a calificat pe tabloul de 16, încheind pe locul 13, după două victorii.
În ultimele două zile se vor desfășura meciurile pe echipe.









Leave a Reply