Românca de origine franceză Ana Cail în vârstă de numai 18 ani va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Soci care vor avea loc în luna februarie a anului viitor. Cail va concura în patru probe ale schiului alpin, Super G, slalom uriaş, coborâre şi combinată nordică, probe la care a obţinut calificare încă din sezonul trecut. Deşi s-a născut în staţiunea montană Font Romeu din Franţa, Ana a ales în urmă cu doi ani să concureze pentru România la competiţiile de anvergură, informează sptfm.ro.
Pentru tânăra schioare de acum înainte vor urma şedinte istovitoare de pregătire, prima dintre ele fiind programată în staţiunea Moeltallen din Austria. “Cel mai mult îmi place proba de Super G, dar mă voi pregăti cu aceeaşi intensitate şi pentru celelalte probe sub îndrumarea antrenorului meu Marc Pirard, care a antrenat o perioadă la lotul naţional al Franţei”, a comentat Ana Cail.
FOTO: eurosport.ro.










Leave a Reply