Clasamentul din acest moment al Cupei Mondiale de Scrimă este condus de românii Ana Maria Brânză (la spadă – senioare) şi Tiberiu Dolniceanu (la sabie – seniori), conform datelor de pe site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Scrimă.
Deşi în etapa desfăşurată săptămână trecută, la Atena, sabrerul Tiberiu Dolniceanu s-a clasat abia pe poziţia a 17-a, acesta se menţine pe prima treaptă a clasamentului general la individual, cu un total de 222 de puncte acumulate. Sud-coreeanul Kim Junghwan, deţinător a 199 de puncte, ocupă poziţia secundă, în timp ce locul al treilea este al maghiarului Aron Szilaghyi, cu 193 de puncte acumulate.
Până acum, Dolniceanu a obţinut următoarele rezultate în etapele de Cupă Mondială 2014:
locul 3 (cu 20 de puncte) – la Madrid
locul 17 (cu 4 puncte) – la Padova (Italia)
locul 5 (cu 21 de puncte) – la Budapesta
locul 1 (32 de puncte) – la Moscova
locul 17 (4 puncte) – la Atena
Mai sunt programate alte trei etape de Cupă Mondială destinate seniorilor de la sabie: la Chicago – în perioada 2-4 mai, la Varşovia (Grand Prix) – în perioada 17-18 mai şi la Plovdiv (Bulgaria – Grand Prix) – în perioada 24-25 mai. Apoi, în perioada 7-14 iunie, se vor desfăşura Europenele de la Strasbourg (Franţa).
Spadasina română Ana Maria Brânză se situează, de asemenea, pe primul loc în clasamentul general provizoriu la individual, cu 227 de puncte acumulate, chiar dacă a avut o prestaţie mai puţin reuşită în Grand Prix-ul de la Xuzhou (China), acolo unde s-a clasat pe poziţia a 17-a. Sportiva pregătită de Octavian Zidaru este urmată în clasament de Emese Szasz, din Ungaria, deţinătoare a 206 puncte, şi Xu Anqi, din China, cu 147 de puncte adunate.
Până acum, Ana-Maria a obţinut următoarele rezultate în etapele de Cupă Mondială 2014:
locul 5 – la Doha (Quatar)
locul 1 – la Budapesta
locul 9 – la Leipzig (Germania)
locul 3 – la St. Maur (Franţa)
locul 9 – la Barcelona
locul 17 – la Xuzhou (China)
În perioada 16-18 mai va avea loc următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă pentru senioare, cea de la Rio de Janeiro.
sursa foto: “frscrima.ro”









Leave a Reply