Echipa naţională de polo pe apă a României, antrenată de fostul internaţional Vlad Hagiu, are din nou o grupă foarte grea la Campionatul Mondial care se va desfăşura în vară la Barcelona.
Iată mai jos o succintă analiză a adversarelor care compun seria preliminară D.
Despre Italia nu credem că sunt prea multe de spus. Cu peninsularii suntem şi acum în grupă pentru Liga Mondială, iar şansele noastre de a-i bate sunt mai mult teoretice. Vicecampioana olimpică este o forţă în polo-ul mondial aşa că trebuie să ne reorientăm pentru a putea spera la calificare.
Germania va fi cel mai dificil adversar, deoarece aici victoriile au alternat. Cele două formaţii sunt de valori sensibil egale, iar marele nostru avantaj este că Vlad Hagiu vine din polo-ul german şi cunoaşte în amănunt aspectele legate de pregătirea formaţiei adverse.
Kazakhstan este mai mult decât o out-sideră. Kazahii domină continentul asiatic, iar investiţiile în polo, în stepa central-asiatică, sunt exorbitante. Experienţa se acumulează treptat, deoarece iată, la Almaty, anul trecut s-a organizat turneul final al Ligii Mondiale. Această echipă este deci de luat în seamă.
Grupa este tare dar nu imposibilă, cu un pic de şansă formaţia noastră putându-se clasa pe locul secund în serie, ceea ce îi determină un traseu mai lesnicios pentru sferturile de finală.










Leave a Reply