S.R.: Ce consideraţi că ar trebui schimbat pentru ca hocheiul românesc să ajungă la performanţele atinse de ţări precum Canada, S.U.A. sau Cehia?
C.S.: Cred că în primul rând va fi un proces de dezvoltare de durată. Oamenii potriviţi trebuie să se implice în dezvoltarea hocheiului, iar jucătorii trebuie să accepte schimbarea.
S.R.: Proveniţi dintr-o ţară în care hocheiul este un sport de prim rang. Ce aduce nou Cam Severson în România?
C.S.: Am crescut în Canada, unde hocheiul este o adevărată tradiţie. Cum este aici fotbalul…
Încerc să aduc în România tot ce am învăţat în copilărie şi toate lucrurile asimilate în timp ce am evoluat în hocheiul profesionist, pentru că eu cred că România are nevoie de un alt sport. Am jucat la cele mai bune echipe din Europa, în Germania şi Austria…
E un proces de învăţare, sunt multe lucruri pe care vreau să le implementez aici şi pe care poate ei nu le înţeleg. Sunt aici de două sezoane şi observ că nu au învăţat nici măcar lucrurile elementare. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar e adevărat. Încerc să-i determin să ia asta în serios, să înveţe, să întrebe. Am observat că sunt timizi, dar încerc să-i fac să înţeleagă că pot vorbi cu mine şi mă pot întreba orice.
A fi antrenor aici este dificil, sunt multe lucruri pe care aş vrea să le împărtăşesc şi lor, dar este greu să-i fac să înţeleagă. Cinci ani ar dura numai să înceapă să se dezvolte, iar asta e ceva ce trebuie să accepte şi jucătorii, şi fanii, chiar şi eu, antrenorul lor. Desigur, e frustrant, dar trebuie să fii răbdător. Cu toate acestea, cred că în ultimele două luni au progresat.
S.R.: Cum vedeţi viitorul hocheiului românesc?
C.S.: Dacă vom continua ce încercăm să facem şi nu renunţăm, viitorul este promiţător. Aici simt că pot face o diferenţă, hocheiul este meseria mea şi e o recompensă ca după cinci ani România să evolueze în competiţii de valoare. Asta vreau să se vadă: o diferenţă. Simt că am un viitor aici, dar înţeleg şi că va mai dura.
S.R.: Dacă nu am avea probleme financiare, am putea juca hochei la nivel înalt?
C.S.: Ar fi uimitor să se întâmple asta. Potenţialul hocheiului românesc este mai mare decât în alte ţări . Acolo totul este făcut. Copiii români nu au şansa pe care am avut-o eu, pentru că aici nu este o tradiţie, guvernul nu ajută deloc. Trebuie să le fie dat un motiv ca să joace. În România mulţi nu cunosc nici regulile.
Cred că orice ajutor din partea guvernului le-ar da copiilor un motiv să se îndrepte spre hochei. Poate, cine ştie, peste zece ani vor fi copii cu potenţial şi lucrurile se vor întâmpla deodată. Asta se întâmplă în S.U.A. acum, dintr‑o dată am părinţi care mă sună şi vor să dea copilul la hochei, în loc de fotbal sau baseball, vor burse sportive la universităţi… Asta nu se va întâmpla aici poate nici anul viitor, dar în două-trei sezoane se poate întâmpla, dacă oamenii se vor implica în dezvoltarea hocheiului.
S.R.: Dacă într-adevăr s-ar schimba ceva şi guvernul ar susţine hocheiul în România…?
C.S.: Avem nevoie de cineva care să vină să spună că susţine hocheiul. Cineva de aici trebuie să apară şi să vrea să facă ceva. Apoi, totul se va desfăşura de la sine. În România echipele sunt cam pe cont propriu şi trebuie măcar să supravieţuiască din punct de vedere financiar.
S.R.: Este Steaua Rangers pregătită să câştige campionatul?
C.S.: Suntem pregătiţi. Echipa a recuperat şi cred că avem o şansă să câştigăm. Sezonul trecut aş fi spus că nu avem şanse, dar acum mergem în direcţia cea bună. Din păcate, în România hocheiul nu oferă recompense financiare, iar tipii ăştia sunt chiar dedicaţi. Pe de altă parte, am văzut jucători care câştigau câteva milioane de dolari şi se plângeau, de exemplu, că mâncarea nu e suficient de caldă, aşadar e bine să realizezi ce e important în viaţă şi să nu iei totul ca şi cum ţi s-ar cuveni. În primul rând, mi-a deschis ochii şi mi-a arătat că oamenii ăştia muncesc mult pentru mai nimic. Nu e vorba numai de hochei, ci de mai multe lucruri…










Leave a Reply