Traian Rus. E un nume cu rezonanţă al spectrului marţial din România, un nume respectat şi apreciat deopotrivă, care, la 36 de ani, se încumetă să urce în ring sau pe tatami cu oricine îl provoacă. Este genul de luptător care nu refuză niciun duel şi care şi-a clădit cariera prin multe sacrificii.
De Traian Rus se aude de fiecare dată când sunt competiţii internaţionale de Kempo sau Wushu, de unde, aproape întotdeauna, se întoarce cu medalii.
La cei 36 de ani ai săi, Traian a luptat până acum pe orice suprafaţă, fiind un sportiv experimentat care nu se teme de nimic. La această vârstă i s-a oferit prilejul de a lupta în cuşcă, un sistem considerat de specialişti drept cel mai complex şi dificil. Rus l-a avut ca adversar în cuşcă pe Zoltan Hegeduş, pe care l-a învins la capătul unui meci foarte disputat. „Nu am mai luptat niciodată în cuşcă, pentru că în România, până la RXF, nu a existat cușcă. Însă în sisteme mixte de arte marţiale, «sistem pro», am mai avut încă două lupte, în competiţia Provocarea Compionilor, organizată de Federaţia Română de Kempo: una desfășurată în Târgu-Mureş, meci câștigat prin KO în runda 1, cu lovituri de pumn, împotriva unui adversar din Bucureşti, practicant de taekwondo; al doilea meci jucat în cuşcă a fost la Târgu-Jiu, câștigat prin decizie în trei reprize, împotriva reprezentantului Franţei, Fabrice Nolbas“, povesteşte Traian.
Chiar dacă un meci în cuşcă nu este recomandat oricărui luptător, Rus spune că pentru el toate duelurile sunt la fel, indiferent de suprafaţa de luptă. Diferenţa este că lupta în cuşcă este cea mai complexă dintre toate. „Lupta în cușcă nu este foarte diferită faţă de altele. Lupta e luptă, oriunde lupţi este greu. În cușcă şi pe reguli mixte sunt dueluri foarte complexe şi complete. Orice greșeală este scump plătită, lupta terminându-se foarte repede prin KO sau submisie. Eu nu fac diferenţe între suprafeţele de luptă. Lupt în egală măsură în cușcă, ring, podium de sanda sau tatami de karate. Cert este că o luptă în cuşcă are regulile diferite, pornind de la numărul rundelor şi durata lor şi terminând cu loviturile şi tehnicile permise“, mai spune Traian Rus.
Nu refuză nicio provocare
Deşi are o vârstă la care alţi sportivi sunt demult retraşi din activitate, Traian se ambiţionează să meargă mai departe. După ce va renunţa la cariera de sportiv se va concentra pe antrenorat, unde activează, în paralel, de aproape cinci ani. „Nu am nimic deosebit planificat pentru viitorul apropiat. Cert e că nu voi refuza, în principiu, nicio luptă care mi se va propune. Nu m-am gândit până la ce vârstă voi concura. Mă gândesc că la un moment dat trebuie să mă opresc şi eu. Dar încă nu e cazul. După ce mă voi retrage, mă voi ocupa doar de antrenorat. Eu antrenez de mai mult de cinci ani. Pe plan naţional am avut deja rezultate cu elevii mei, internaţional încă nu, dar sunt la început, mai am răbdare. Vor veni în timp şi rezultatele“, mai spune încrezător Traian Rus.
Cine este Traian Augustin Rus
Data şi locul naşterii: 23 iulie 1978, Tg. Mureş
Înălţime / Greutate: 180 cm / 70 kg
Legitimat la: C.S. Mureşul, C.S. Maforce
A practicat lupte libere din anul 1994, a început artele marţiale în 1998, este legitimat la C.S. Maforce şi C.S. Mureşul Târgu Mureş. În 2012 a început pregătirea cu antrenorul emerit Attila Horvath. Prima competiţie la care a participat a fost în 1999, la kickbox. În 2002 a participat pentru prima dat la concursuri pe stilurile Wushu şi Kempo.
Rezultate semnificative din cariera lui Traian Rus
- 157 de meciuri în competiţii oficiale, din care: 124 de meciuri câștigate, 33 de meciuri pierdute, 15 câștigate prin KO, 42 câștigate prin superioritate
- ehnică; 61 de meciuri în competiţii internaţionale.
- de 13 ori campion naţional (2003, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011) în wushu-sanda, wushu‑qingda, kempo și kickbox
- de 7 ori vicecampion naţional (2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2008) wushu-sanda, wushu-qingda, kempo și kickbox
- de două ori campion european Kempo (2004 Germania)
- de două ori vicecampion european Kempo (2004 Germania, 2006 Slovacia)
- de cinci ori campion mondial Kempo (2003 București, 2005 Geneva, 2007 Budapesta, 2008 Portugalia)
- de cinci ori vicecampion mondial Kempo (2003 București, 2005 Geneva, 2008 Portugalia, 2009 București)
- câștigător în competiţia de wushu‑sanda România – Franţa (2006 Paris)
- loc 9 la C.E. Wushu (2004 Moscova)
- loc 7 la C.M. Wushu (2005 Hanoi), loc 5 la C.M. Wushu (2007 Beijing)
- participant la Turneul Olimpic din Beijing 2008 – a ocupat locul 5
- câștigătorul Cupei Mondiale de wushu-sanda (2009, 2010 Budapesta)
- campion European la wushu-qingda (2011 Tallin)
- medaliat cu bronz (loc 3) la Campionatul Mondial de wushu‑sanda (2011 Ankara)
- de șapte ori în primii zece sportivi ai judeţului Mureș și de două ori „Sportivul Anului“ în judeţul Mureș
- locul doi la Cupa Mondială de wushu (2012 China)
- locul doi la Jocurile Sport Accord, la wushu (2013 Sankt Petesburg)
- locul 5 la Campionatul Mondial de wushu (2013 Malaezia).
De pe urma luptelor în cuşcă nu se pune problema de câştigat bine. La noi în ţară este la început acest sistem şi se oferă nişte sume de bani decente pentru nivelul şi performanţele pe care le avem acum în România
Traian Rus
Articol publicat în nr. 54 al revistei Sport Revolution
















Leave a Reply