Fie că a fost vorba de meciurile echipei naţionale sau partidele jucate de Oltchim Râmnicu Vâlcea, handbalistele noastre ne-au adus de atâtea ori zâmbetul pe buze şi ne-au făcut să strigăm din răsputeri că suntem mândri de naţionalitatea noastră! Sfârşitul acestui an, cât şi începutul Noului An, va fi unul decisiv şi tensionat pentru naţionala de handbal feminin a României. Am avut onoarea să stăm de vorbă cu cei mai importanţi oameni din acest sport la ora actuală, Radu Voina, antrenor principal al echipei naţionale şi Luminiţa Huţupan, antrenor secund.
Primul turneu de pregătire pe care îl au fetele înainte de Campionatul Mondial din Brazilia e Cupa Mondială din Danemarca, o competiţie neoficială, unde România se află în grupa A, alături de Norvegia, Franţa şi Germania. În grupa B se vor lupa reprezentativele Suediei, Rusiei, Spaniei şi Danemarcei. Această competiţie se va desfăşura în perioada 20-25 septembrie, semifinalele vor avea loc în 24 septembrie, între primele două clasate din fiecare grupă, iar în ultima zi se vor disputa cele două finale ale turneului.
Pentru antrenorii naţionalei, primordial este jocul fetelor: „Ne deplasăm în Danemarca pentru a susţine cele trei jocuri din grupă, încercăm să dăm totul pe teren pentru a câştiga fiecare partidă, apoi să ajungem să obţinem acest trofeu, de ce nu să ne menţinem exact cum am făcut şi anul trecut. Prioritatea este de a-şi face fiecare jocul pe teren, a se integra în echipă, noi să urmărim jucătoarele în aşa fel încât să selecţionăm pentru Campionatul Mondial din Brazilia“, a declarat secundul naţionalei, Huţupan. Naţionala de handbal feminin a României va debuta la Campionatul Mondial din Brazilia, pe 3 decembrie, într-un meci cu Tunisia. România se va confrunta în Grupa C cu Tunisia, Cuba, Japonia, Brazilia şi Franţa.
La întrebarea noastră, dacă va reuşi echipa naţională să ne facă fericiţi la finalul acestui Campionat Mondial, Radu Voina ne-a mărturisit: „La sportul de performanţă sunt două aspecte: dorinţa şi putinţa. Noi ne dorim, dar este foarte greu, deoarece în situaţia noastră mai sunt 5-6 naţiuni, care au ca obiectiv câştigarea trofeului. Nu trebuie să uităm că ne lipsesc câţiva piloni de bază din lot. Cristina Neagu, care este în recuperare, deoarece s-a operat la umăr şi nu ştim dacă va reveni până la CM Brazilia. Este o operaţie grea şi din păcate nu o să mai aibă acelaşi randament, ar avea nevoie de un an de zile să revină la forma iniţială, care a consacrat-o, eu aşa pronostichez. De asemenea, Paula Ungureanu şi Ada Moldovan sunt însărcinate şi nu vor fi prezente la lot“, a încheiat Radu Voina.
Campioana mondială se va califica direct la Jocurile Olimpice de la Londra, iar echipele clasate pe locurile 2-7 vor juca în turnee preolimpice, cele clasate pe locurile 2-4 având drept de organizare al acestora. Turneele preolimpice sunt programate în luna mai a anului 2012.










Leave a Reply