Ancuța Bobocel și Anca Heltne s-au calificat în ultimul act al probelor de 3000 metri obstacole și greutate ale întrecerilor continentale de atletism de la Helsinki.
Bobocel a ocupat locul 5 în seria semifinală 2 cu 9: 40,88, cel mai bun timp fiind realizat de turcoaica Gulcan Mingir,9: 32,39. Heltne a prins ultima poziție cu 16,70, prima revenindu-i rusoaicei Irina Tarasova, 18,31. Roxana Bârcă a avut o evoluție apreciată în finala probei de 5000 metri, clasându-se pe locul 5, cu 15: 13,40, victoria revenindu-i rusoaicei Olga Golovkina, 15: 11,70. Angela Moroșanu a ratat prezența în primele opt la 400 metri garduri, sosind ultima, cu 58,96, în prima semifinală. Am mai avut doi atleți în semifinalele probei de 800 metri, Ionuț Zaizan și Mirela Lavric, care, coincidență, au ocupat același loc, 6, cu 1: 49,91, respectiv 2: 11,61. Celelate finale ale zilei de joi au fost câștigate de Eloise Lesueur-Franța, 6,81 la lungime, Ivet Lalova-Bulgaria, 11,28 la 100 metri, Christophe Lemaitre-Franța, 10,09, pe aceeași distanță, Viteszlav Vesely-Cehia, 83,72 la suliță și Pascal Behrenbuch-Germania, 8.558 puncte la decatlon.









Leave a Reply