Rohan Bopanna, India și Florin Mergea, România, capi de serie 9 la Wimbledon, s-au calificat în semifinale, după ce i-au învins pe gemenii americani Bob și Mike Bryan, numărul 1 mondial, la capătul a patru seturi. Rezultat, în urma căruia vor întâlni în penultimul act pe favoriții 4, Jean Julien Rojer, Olanda/Horia Tecău, România. Indiferent de cine va câștiga, vom avea un tenisman român în marea finală.
Bopanna/Mergea s-au impus la capătul a două ore și 34 de minute în fața fraților Bryan, cu 5-7, 6-4, 7-6/9, 7-6/5, ultimele două puncte fiind ași obținuți Florin. Cei doi au reușit nu mai puțin de 17 servicii perfecte, față de numai nouă ale puternicilor adversari. Care nu s-au calificat în nicio finală de Grand Slam anul acesta. Mergea a mai evoluat în penultimul act la Roland Garros, împreună cu croatul Marin Draganja, acum doi ani, ca și Bopanna, dar la Wimbledon. Mergea a suferit anul acesta patru înfrângeri, din tot atâtea meciuri, în confruntările cu Tecău, fostul său partener de dublu din perioada junioratului.
În a doua semifinală de la Wimbledon se vor întâlni Jamie Murray, Marea Britanie/John Peers, Australia, favoriți 13 și Jonathan Erlich, Irlanda/Philipp Petzschner, Germania.
Miercuri vor avea loc primele sferturi de finală ale turneului masculin:
Novak Djokovic, Serbia, 1-Marin Cilic, Croația, 9
Vasek Pospisil, Canada-Andy Murray, Marea Britanie, 3
Gilles Simon, Franța, 12-Roger Federer, Elveția, 2
Stanislas Wawrinka, Elveția, 4-Richard Gasquet, Franța, 21.
Foto: http://www.gandul.info










Leave a Reply