Andreea Chiţu a câştigat, joi, medalia de bronz la categoria 52 kg, în cadrul Campionatelor Europene de Judo, competiţie care se desfăşoară în Franţa, la Montpellier. Sportiva din România, în vârstă de 26 ani, a învins-o în ultimul meci, prin ippon, pe nemţoaica Mareen Kraeh.
La Montpellier, Chiţu a avut liber primul tur, după care a trecut de franţuzoaica Penelope Bonna şi de rusoaica Iulia Rijova. În recalificări, a dispus de Laura Gomez Ropinon din Spania, înainte de a o învinge pe Kraeh.
Aurul a fost câştigat de Majlinda Kelemendi din Kosovo, Natalia Kuziutina din Rusia a obţinut argintul, iar Gili Cohen a cucerit şi ea un bronz.
Anul trecut, Andreea Chiţu a cucerit argintul la Campionatele Europene.
În cadrul aceleiaşi competiţii, dar la 57 kg, Corina Căprioriu a ratat podiumul, clasându-se pe locul 5.
FOTO: adevarul.ro










Leave a Reply