După bilanţul impresionant cu care BUDO GYM a încheiat anul 2013, clubul de karate kyokushin a decis ca şi anul acesta să continue planurile de dezvoltare menite să influenţeze pozitiv atât dinamica internă a clubului, cât şi karate-ul românesc, în general. Astfel, clubul BUDO GYM începe anul 2014 prin inaugurarea unei noi săli de antrenament, dar şi prin organizarea unui stagiu de iarnă la Piatra Neamţ, deschis tuturor participanţilor de karate din ţară.
Începând din ianuarie 2014, clubul BUDO GYM a mai adăugat o sală de antrenament în portofoliul său, situată în zona centrală a Capitalei, pe Bd-ul. Nerva Traian, Nr.33 (Sector 3), în cadrul sălii de sport a Şcolii Generale Nr. 81. Noua sală de antrenament se adresează tuturor celor care doresc să practice karate kyokushin, indiferent de nivelul de performanţă, vârsta sau motivaţie. Recent construită şi dotată cu tot echipamentul necesar desfăşurării antrenamentelor în condiţii optime, sala se alătură locaţiei deja cunoscute de membrii clubului, Sala Dimitrie Gusti din Sector 5.
În plus, luna ianuarie aduce practicanţilor de karate din întreaga ţară posibilitatea de a se alătura BUDO GYM CLUB în cadrul taberei de iarnă desfăşurate la Piatra Neamţ în perioada 23-26 ianuarie. Organizată împreună cu Uniunea Cluburilor de Artelor Marţiale de Est (U.C.A.M.E.), tabăra va prilejui desfăşurarea de antrenamente în diferite stiluri de arte marţiale, la eveniment fiind bineveniţi practicanţi de karate, cât şi iubitori ai sportului, care pot lua parte la activităţile din program.
“Succesele înregistrate anul trecut ne-au făcut să realizăm că potenţialul clubului BUDO GYM este mult mai mare decât am fi sperat. Am reuşit să încheiem 2013 cu un bilanţ care ne face deosebit de mândri de echipa noastră şi de sportivii noştri. Într-un singur an am reuşit să adăugăm în portofoliul nostru un titlu de campion european, patru titluri de campioni naţionali, două de vicecampioni naţionali, şase medalii de aur, patru medalii de argint şi şase de bronz. Am organizat prima ediţie a BUCHAREST CHALLENGE CUP, un eveniment care a stabilit noi standarde de performanţă în karate-ul românesc şi care, datorită profesionalismului cu care a fost organizat şi feedback-ului primit, a fost inclus în circuitul internaţional de evenimente al IKO (Internaţional Kyokushin Organization). În plus, pe lângă competiţiile sportive de mică şi mare amploare, am oferit cursanţilor noştri şi tabere de vară/iarnă, sesiuni de sparring, antrenamente gratuite sau petreceri de sărbători. De aceea, suntem hotărâţi că şi în 2014 să avem cel puţin tot atâtea motive de bucurie că şi anul trecut” a declarat Sensei Gruia Docan (6 dan jiu-jitsu, 3 dan kyokushin), preşedintele Clubului BUDO GYM.
Anul 2013 nu a adus bucurii doar sportivilor înscrişi la BUDO GYM, ci şi membrilor echipei. Sensei Gruia Docan a primit certificatul oficial emis de organizaţia internaţională All Japan Kyokushin Union, devenind astfel unul din cei cinci instructori din România recunoscuţi oficial de una dintre cele mai importante organizaţii de profil din lume. Certificatul, semnat de însuşi Preşedintele All Japan Kyokushin Union, Yoshikazu Koi, a validat pe plan internaţional „însuşirea artei, tehnicilor şi spiritului de Kyokushin – Karate” de către Sensei Gruia Docan şi a autorizat activitatea clubului Budo Gym în raport cu standardele All Japan Kyokushin Union.
În plus, Senpai Damian Deheleanu şi Senpai Daniel Panţiru au absolvit Şcoala Naţională de Antrenori, câştigând competenţa de antrenori în Arte Marţiale de Contact – Kyokushin Karate.
FOTO: Budo Gym Club










Leave a Reply