Campionatul Naţional de Lupte -Cadeţi Mangalia 2010

„Pentru mine acest sport este o tradiţie de familie, de ace­ea am ales să-l susţin“, men­ţionează Lucian Luca într-un scurt interviu acordat revistei Sport Revolution.
Ne aflăm la Clubul Sportiv din Mangalia unde, în perioada 9-13 iunie, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Lup­­te Libere. Lucian Luca nu este numai organizatorul com­­petiţiei, ci şi un susţinător al acestui sport, unul care ac­ţio­nează chiar din fonduri pro­prii şi mânat de o pasiune iz­vorâtă din familie, trans­mi­să de-a lungul a două generaţii.
Într-una din pauzele ine­rente competiţiei, Lucian Lu­ca povesteşte despre planurile sale de viitor, respectiv în­fi­inţarea unui complex spor­tiv destinat cantonamentelor, sprijinirii sportului său de suflet şi menţionează în treacăt, privitor la descentralizare, că „politicienii vor avea grijă şi de noi“. Şi dacă planurile po­litice sunt discutabile, planu­ri­le lui Lucian Luca sunt – mai degrabă – discutate. Antrenorii par să fie încântaţi şi ei de proiectele domnului Lu­ca, de oraşul liniştit şi, evident, de apropierea mării care creşte pofta de mâncare şi rumeneşte obrajii.
Deasemenea, întrebat dacă această competiţie s-a ridicat la nivelul aşteptărilor,  Luci­an Luca încuviinţează cu ho­tă­­râre şi afirmă că, într‑ade­văr, cei aproximativ 300 de sportivi de la lupte libere şi cei 200 de la greco-romane şi-au de­mon­strat cu toţii valoa­rea şi au depăşit nivelul scontat.
Debutul Campionatului s-a des­făşurat curat, aproape inhibat. Se cunoştea faptul că lo­curile de  pe podium păreau încă departe: luptătorii îşi con­­servau energia pentru mai târziu, antrenorii la fel.
Între timp, în pauze, se vorbea despre spiritul olimpic, despre valorile sportive, despre faţa sportului de altă­da­tă, despre metodică, despre lip­sa condiţiilor de antrenament, despre o Românie cu­nos­cută cu precădere  prin va­loroşii săi sportivi. Aceleaşi discuţii dintotdeauna înnegurau chipurile antrenorilor. Era un tipar al acestor dis­cu­ţii – unii dădeau din cap fără să fie convinşi, alţii se revol­tau cu atât mai tare. „România e cunoscută prin sportivii săi… când spui România, spui Na­dia, spui Hagi….“, comentau antrenorii. Între timp, sportivii se pregăteau. Spre de­o­sebire de noi, ei mai auz­i­seră, probabil, aceste vorbe. Ţelul lor comun, deşi se aflau în competiţie unii cu alţii, era ca numele României să fie şi omonimul numelui lor.
Ultima parte a Campiona­tu­­lui a căpătat accente dramatice. Sportivii au devenit mai aprigi, antrenorii la fel. Şi, spre deosebire de elevii care urmăreau să câştige o me­dalie pentru performan­ţe­le deosebite, antrenorii aflaţi pe margine erau la fel de im­pli­caţi. Părinţii spirituali ai sportivilor concurau, de ase­me­­nea, în cam­pionatul stăpâ­ni­rii de sine. Văzându-i, pă­rea că înşişi antrenorii vor izbucni din clipă în clipă şi se vor arunca în luptă, pregătiţi să se înfrunte. Dealtfel, mulţi dintre ei cunoşteau bine po­ves­tea. Unii – cum este cazul dom­nului Ştefan Rusu, sunt campioni olimpici, multipli me­daliaţi şi deţin un bogat pal­mares în domeniul lup­te­lor. Cu toate acestea, preţ de câteva zile, au uitat de sta­tut, de fostele medalii şi au ţintit că­tre viitor şi către noi cu­ce­riri alături de tinerii lor discipoli. Aceiaşi oameni care stră­luceau de pe primele trep­­te ale podiumului erau acum transfiguraţi de emoţii, flu­turau prosoape, alergau du­pă medici şi trăiau, uneori, în locul celor pe care îi în­dru­mă.
Astfel, luptele din afară con­curau uneori în intensitate cu acelea de pe saltea. La Mangalia nu s-au disputat numai titluri şi med alii, s-au disputat numele mari, nu doar încleştarea tinerilor lup­tători a meritat atenţia, ci şi aceea a mai vârstnicilor an­tre­nori a căror glorie şi onoare devenise una dintre mi­zele de preţ ale confruntării.
Echipa de medici de la faţa locului a acţionat prompt în cazul fiecărei accidentări, ori­cât de minore. Dealtfel, nu au existat accidente grave. Cu toate aceste, este de admirat curajul sportivilor care au tre­cut peste durere şi peste orice urmă de slăbiciune fizică şi au învins- au fost destui şi aceştia.
Vocile antrenorilor depă­şeau cu mult în volum zgomotul susţinătorilor din tribune. Presiunea pusă asupra sportivilor era una imensă, însă au depăşit-o cu bine. Unii au reuşit chiar să o bir­u­iască şi au primit în schimb onoarea de a urca treapta ce defineşte succesul autentic- podiumul.
Spectacolul finalelor a întrecut aşteptările. Muşchii s-au încordat pentru cea din urmă confruntare, vocile au crescut în intensitate, iar emoţiile au umplut sala. Spec­tacolul triumfului a smuls lacrimi şi îmbrăţişări. Nu rareori un antrenor a ridicat în braţe un sportiv de două ori mai mare decât el şi nu rareori participanţii au izbucnit în lacrimi la auzul rezultatului, fie el pozitiv sau negativ.
Dintre învingători, Denisa Ma­covei, junioară, a surprins juriul când a reuşit deosebita performanţă de a se clasa pe primul loc la cadeţi. Tânăra spor­tivă de numai 14 ani aparţinând Clubului Sportiv Municipal Oradea a declarat că are în vedere chiar o vii­toare participare la Jocurile Olimpice.
Conform antrenorului De­ni­sei Macovei, domnul Marian Oancea, cheltuielile clubului la care activează sunt susţinute exclusiv de stat şi de Federaţia Română de Lupte. Cauza acestei lipse de sponsori privaţi, afirmă el, este o slabă mediatizare a acestui sport. „Sponsorii nu au de ce să investească într-un sport atât de puţin promovat“. În­gri­jorarea antrenorului este cu atât mai întemeiată cu cât consideră că, prin prisma des­centralizării, fondurile alocate vor fi cu mult mai greu de obţinut.
Dovada vorbelor acestuia re­zidă în slaba sponsorizare a acestui campionat. Astfel, Cam­pionatul Naţional de Lupte desfăşurat la Mangalia a beneficiat de susţinere ma­terială din partea Federaţiei Române de Lupte, a Primăriei Municipiului Mangalia şi a fraţilor Ionel şi Lucian Luca. Lipsa de sponsori a fost, de al­tfel, singurul minus al com­petiţiei. Din păcate, se pare că investiţia într-o medalie este prea puţin rentabilă. În ciuda acestui fapt, investiţia tinerilor sportivi a depăşit cu mult oricare alta pusă în joc, iar triumful a fost cu atât mai preţios cu cât drumul parcurs a fost mai plin de obstacole.
Sport Revolution recu­noaş­te dificultatea acestui sport şi apreciază sportivii, antrenorii şi pe toţi cei care luptă pentru a nu lăsa luptele să moară. Ştim că este greu şi că banii sunt vitali, ca în orice alt domeniu, motiv pentru care noi vom face tot ce ne stă în putere şi vom mediatiza com­pe­tiţiile de lupte libere şi greco-romane.