Cătălin Burlacu, component al echipei campioane naţionale de baschet CSU Asesoft Ploieşti, şi căpitanul naţionalei masculine, a fost suspendat de Agenţia Naţională Andi-Doping pe o perioadă de trei luni, fiind depistat pozitiv în urma unui test efectuat la data de 15 aprilie.
După cum informează postul de televiziune Realitatea TV, testul a fost realizat după un meci cu BCMU Piteşti, din primul tur al play-off-ului Diviziei A.
ANAD a cerut suspendarea provizorie a jucătorului în 19 mai, acesta fiind retras de pe teren, chiar înaintea meciului trei al finalei cu U Mobitelco Cluj, iar a doua zi a fost audiat de comisia de specialitate din cadrul ANAD.
CSU Asesoft Ploieşti a câştigat al şaptelea titlu consecutiv de campioană naţională la baschet masculin, după ce a învins pe U Mobitelco Cluj, cu 4-0 în finala competiţiei.










Leave a Reply