Deşi România are dreptul de a înscrie un sportiv şi o sportivă la Campionatele Europene de patinaj artistic, în acest an, pentru prima oară din 2010 încoace, ţara noastră a trimis în competiţie un singur reprezentant. Vorbim, evident, despre Zoltan Kelemen. Totuşi, ce se întâmplă cu locul neocupat de la feminin? În precedentele trei sezoane, reprezentanta României în competiţiile de nivel înalt era Sabina Măriuţă, dar în sezonul 2013-2014, sportiva nu prea a mai luat contact cu marile competiţii.
La ora actuală, Sabina are 18 ani şi locuieşte în Canada. Sportiva născută la Iaşi a început să patineze în 2002 şi a fost campioană naţională în 2011 şi 2012. Din palmaresul ei mai amintim cele trei participări la Campionatele Europene (în 2011, când s-a clasat pe locul 18 în runda preliminară, în 2012, când a venit pe 21 în preliminarii şi în 2013, când a încheiat pe locul 34 din 36) şi cele două apariţii la Campionatele Mondiale (în 2011, locul 14 în preliminarii şi în 2012, locul 43). Este de menţionat că în niciuna dintre cele cinci participări la competiţiile importante, Sabina nu a reuşit să prindă programul liber. Ultimul concurs important la care a participat a fost Trofeul Nebelhorn, desfăşurat în localtiatea germană Oberstdorf în octombrie 2013, unde s-a clasat pe locul 28. În aceeaşi competiţie, Zoltan Kelemen încheia pe locul 6.
Preşedintele Federaţiei Române de Patinaj, Adrian Ciobanu, a vorbit pentru Sport Revolution despre absenţa Sabinei Măriuţă din competiţiile recente: “Sabina Măriuţă nu vrea să mai participe la competiţii importante. A avut experienţe, a încercat, dar nu a reuşit. Ea trebuie să înţeleagă că federaţia nu mai poate să o susţină financiar, mai ales că este o sportivă care locuieşte peste Ocean. Trebuia plătită deplasarea din Canada, plus costuri pentru ea şi pentru antrenoare. A încercat doi ani de zile, dar rezultatele nu s-au văzut.”
Echipa Sport Revolution va încerca să aducă şi alte completări legate de cazul Sabinei Măriuţă şi despre absenţa patinajului feminin românesc de la marile competiţii. Orice informaţii sunt binevenite!
FOTO: rol.ro










Leave a Reply