A patra ediție a evenimentului de masă “Cea mai mare oră de sport” include organizarea unui cros în Bucureşti, Brașov şi Mamaia, al cărui scop este susținerea copiilor bolnavi de cancer. Evenimentul face parte din campania pro-sănătate “Mișcarea face bine” şi va fi organizat de SmartAtletic şi GetFit. Crosul se va desfășura pe durata a trei zile, primul fiind programat sâmbătă, 14 iunie, în București, în parcul “Lumea Copiilor”, între orele 10 – 21. Pe 19 iulie, iubitorii de mişcare vor avea prileju să alerge și la Brașov, în Piața Sfatului. A treia zi a evenimentului este rezervată pentru sâmbătă, 9 august, la Mamaia, în piațeta Perla.
Ediția de la Brașov a “Celei mai mari ore de sport” va include și un cros caritabil, la care sunt invitați iubitorii de mișcare care doresc să susțină familiile cu copii diagnosticați cu cancer pentru a face rost de medicamentele necesare. Banii obținuţi din taxa de înscriere vor fi donaţi familiilor celor mici prin intermediul Fundației Romtelecom pentru români.
“La fiecare nouă ediție a Celei mai mari ore de sport aducem discipline noi şi instructori internaționali, iar interesul publicului crește proporțional. Dincolo de mesajul că ne încurajăm publicul să ducă o viață echilibrată, alocând timp și pentru sport, anul acesta am decis să luptăm și pentru cauza copiilor suferinzi de boli grave. Este la fel de importantă pentru o societate sănătoasă, iar Fundația Romtelecom pentru români o susține de mai mulți ani,” a declarat Vlad Enăchescu, Director General Dolce Sport și susținător al campaniei “Mișcarea face bine”.
La “Cea mai mare oră de sport” din București vor avea loc demonstraţii de fitness precum Zumba, Kangoo Jumps, Body Art, Khai Bo, X-Tempo, AeroKick, Rebound AAS, Steel Programs, TotalX30, Strike Zone, Summer Abs, KickBox, Freestyler.
„A face mișcare în mod regulat ar trebui să devină o obișnuință pentru fiecare dintre noi. Miscarea ne ajuta să eliminam stresul acumulat pe parcursul unei zile tensionate și are darul de a ne menține în formă. Bineînțeles, toate acestea ajută dacă în ecuație intră și o dietă echilibrată și sănătoasă. Sportul este o necesitate socială,” spune Vlad Stoica, președinte SmartAtletic.
„Pentru promovarea mișcării și a sănătății în rândul oamenilor, această serie de evenimente reprezintă punctul maxim de atracție, atât prin varietatea antrenorilor și a claselor, cât și prin faptul ca accesul este gratuit; ba mai mult, oferim premii și alte beneficii participanților,” a adaugat Cristi Mărgărit, consultant în nutriție și fitness, GetFit.
FOTO: SmartAtletic











Leave a Reply