Cehia a câştigat Cupa Davis

Echipa naţională a Cehiei a câştigat Cupa Davis după o finală dramatică împotriva Spaniei, disputată la Praga. Ediţia centenară a tradiţionalei competiţii a avut o finală pe cinste, în care Cehia a fost tot timpul la conducere
Gazdele au forţat prin înlocuirea perechii iniţial desemnate să joace la dublu, Ivo Mi­nar-Lukas Rosol, uzând şi mai mult tandemul de jucători pe care s-a pus bază la simplu. Tomas Berdych şi Radek Stepanek au dus greul, fiecare par­­ticipând la două meciuri de simplu, dar şi la cel de dublu.
David Ferrer a deschis ba­lul cu o victorie indubitabilă în faţa lui Radek Stepanek, în doar trei seturi 6-3, 6-4, 6-4. Ba­lanţa a fost echilibrată de Tomas Berdych, care a avut nevoie de o manşă decisivă pentru a-l învinge pe Nicolas Almagro. Scorul acestui joc este elocvent şi nu necesită niciun comentariu în plus: 6-3, 3-6, 6-3, 6-7 (5), 6-3.
Cum spuneam, cheia partidei a fost reprezentată de jo­cul de dublu, câştigat de Ber­dych şi Stepanek, în faţa a doi jucători specializaţi pe aceas­tă variantă, Granollers şi Lopez. Cehii au cedat primul set, însă finalmente au luat punc­tul de mijloc, după 3-6, 7-5, 7-5, 6-3.
Ultima zi nu putea fi altfel decât dramatică. Berdych a pier­dut în faţa lui Ferrer, cu 6-2, 6-3, 7-5. La 2-2, majorita­tea au pariat pe succesul ibe­ric, mai ales că Almagro avea toate atuurile de partea sa, în faţa unui Radek Stepanek mai eficient la dublu decât la simplu. Şi totuşi, Stepanek a crezut în şansa sa şi nu s-a gândit niciun moment la cele 26 de poziţii care îl despărţeau de ad­versarul său în clasa­men­tul ATP. 6-4, 7-6 (0), 3-6, 6-3, iar Cehia câştiga, pentru prima dată în istorie, sub aceas­tă titulatură, Salatiera de Argint.
După succesul Cehoslovaciei, în 1980, condusă din te­ren de legendarul Ivan Lendl, tenisul din Cehia revine în actualitate, cu un succes pe care cu siguranţă îl merită.
Rămâne antologică muta­rea lui Jaroslav Navratil, căpi­tanul nejucător al Cehiei, cel ca­re a mizat pe asul din mâ­ne­că a folosirii dublului consacrat, fără teama de a rata to­talmente ultima zi şi, impli­cit, trofeul. În opinia auto­ru­lui, această strategie intră în istoria marilor tactici ale spor­tului, intuiţia tehnicianului fiind de salutat.