Uneori nu este nevoie doar de efort fizic. Unii au un metabolism rapid şi, fie că vrei să slăbeşti sau să te menţii, este esenţial să ai o dietă echilibrată şi o activitate fizică pe care să o respecţi cu stricteţe, însoţită de relaxare. Luna aceasta, ne-am întâlnit la un scurt interviu cu Imola Gizela Hegeduş, instructor de aerobic în cadrul clubului Alexandreea.
Imola este absolventă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, cu specializarea în fitness şi culturism. Pasiunea ei pentru sport s-a canalizat mai întâi spre handbal, sub îndrumarea profesorului de educaţie fizică şi sport din gimnaziu. A continuat cu acest sport până la terminarea liceului, iar de atunci efectuează constant antrenamente de fitness şi aerobic, participând între anii 1997-2001 la concursuri de culturism şi fitness la nivel naţional.
Pentru supleţe, tonifiere, mobilitate, refacere şi recuperare, Imolei îi place să folosească beneficiile apei, atât în programele sale de gimnastică, cât şi în programele clienţilor. Programul de master din cadrul Facultăţii de Kinetoterapie al ANEFS, “Nutriţie şi remodelare corporală” a fost şansa Imolei de a-şi completa şi dezvolta în continuare cunoştinţele despre o dietă echilibrată şi despre faptul că fiecare persoană în parte are nevoie de un program făcut doar pentru sine şi că nu există programe standard aplicabile oricui. După ce se alcătuieşte un program, el trebuie însoţit de ambiţie personală, de o nutriţie adecvată şi de o relaxare a corpului prin masaje profesionale.
Pe lângă profesia de instructor de fitness, aerobic şi aquagym, Imola a învăţat procedee eficiente de masaj şi deţine informaţii semnificative despre bolile de nutriţie şi metabolism. Un program de antrenament trebuie corelat cu dieta, ele nu pot fi luate separat. Îţi poţi face mai mult rău dacă mănânci haotic şi în acelaşi timp faci şi sport. Nutriţia se alcătuieşte în funcţie de anotimp, de vârstă şi de dezvoltarea corporală. Conform fişei postului, ea alcătuieşte programe personalizate pentru fiecare client în parte, în funcţie de obiectivele dorite, predă programe de fitness individualizate, are o coregrafie personală la şedinţele de aerobic, alcătuieşte diete pentru persoanele solicitante, oferă programe de gimnastică recuperatorie şi, nu în ultimul rând, poate la fel de important ca eforturile fizice şi de nutriţie, este şi masajul de relaxare, de tonifiere, anticelulitic şi terapeutic.
Imola se ocupă şi de conceperea unor exerciţii speciale pentru perioada pre/post-natală şi pentru recuperări medicale. De exemplu, în programele de cardio, ea îmbină elemente de pilates, dans, yoga şi câteva procedee din arte marţiale. Pilates este o metodă concepută şi perfecţionată în special pentru tratarea problemelor coloanei. Programul de cardio se face în urma unei analize a condiţiei fizice din acel moment. El trebuie însoţit şi de un program de exerciţii cu greutăţi sau izometrie pentru menţinerea sau creşterea masei musculare. Dacă nu se respectă aceste condiţii, se poate intra pe o spirală descendentă din care va fi foarte greu să se iasă mai târziu. Aerobicul este benefic pentru circulaţia sangvină, îţi lucrează întreaga musculatură a corpului, stimulează producerea de endorfine (hormonul fericirii) şi este eliberator de stres. La Alexandreea găsim cea mai modernă sală de fitness din Bucureşti, dotată cu aparatură de ultimă generaţie, unde spaţiul vă permite să vă desfăşuraţi fără griji activitatea. Un program nou introdus în cadrul clubului este “Body Shape”, program care se axează pe corectarea ţinutei, în special în zona lombar-abdominală şi mizează pe aspectul armonios al corpului. Cu ajutorul instrucţiunilor Imolei şi al unor bare, acest program stimulează şi obişnuieşte corpul să păstreze o formă corectă.
Tragem aer în piept, ne îndreptăm coloana vertebrală şi adoptăm un stil de viaţă exemplar!
Cine este Imola Gizela Hegeduş
Facultate: ANEFS – specializare Fitness-Culturism
Master: Nutriţie şi Remodelare Corporală
Experienţă instructor fitness: 11 ani
Experienţă sportivă: concursuri naţionale de Fitness şi Culturism (4 ani), handbal (10 ani)
Premii: CN de Fitness 1997-2002
Cursuri: step aerobic, dance aerobic, pilates, tae bo, aquagym, masaj somatic, cosmetică-estetică










Leave a Reply