Fostul antrenor al loturilor naţionale de schi şi biatlon din perioada 1978-1990, Ovidiu Aronică Gârbacea, a realizat la Cheile Grădiştei în următoarele două decenii o adevărată oază destinată sportului, dar şi iubitorilor de turism. Născut în această localitate, situată între Moeciu şi Fundata, acum 57 de ani, a decis după 1990 să facă altceva, decât realizase ca tehnician la ASA Braşov şi la lotul reprezentativ. Iniţial s-a gândit, ţinând seama de specificul zonei, să pună la punct o crescătorie de animale. S-a lovit, însă, de lipsa aducţiunilor de apă şi a curentului electric. Până să rezolve aceste probleme i-a venit ideea să se ocupe de exploatări forestiere. A cumpărat un tractor, iar apoi 500 metri cubi de masă lemnoasă şi un gater, din economiile de 200.000 lei. Au durat trei ani până când a renovat casa părintească, făcând o pensiune cu şapte camere, după modelul ţărilor nordice, cu saună, bazin cu apă, duş, toalete. Printre primii turişti care i-au călcat pragul s-a aflat actriţa Emilia Popescu.
„Văzând că în fiecare weekend am pensiunea plină, am decis să fac şi alte căsuţe asemănătoare, luând autorizaţia pentru anexele gospodăreşti“, ne-a mărturisit domnul Gârbacea. „A prins şi ideea introducerii unui pârâu, cu o roată, în restaurantul care avea să devină centrul de atracţie al celor din împrejurimi, dar şi a turiştilor. Scutirea de impozite pentru turismul rural introdusă după 1994 a încurajat activităţile de extindere a clădirilor, numărul locurilor de cazare ajungând acum la 320, pe şase hectare, cel mai ridicat grad de ocupare din judeţul Braşov la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii“. Nu a fost neglijată amenajarea drumurilor de acces, pe circa cinci kilometri, realizarea liniei de fibră optică, dotarea corespunzătoare a camerelor, complexul extinzându-se până la altitudinea de 1300 metri.
Din discuţia noastră nu putea lipsi sportul, mai ales că văzusem terenurile de tenis, pârtiile de schi fond şi biatlon, mesele de biliard, precum şi fundaţiile unor viitoare amenajări. În 2006 a organizat pentru prima oară Cupa Cheile Grădiştei la schi fond şi biatlon, cu o participare numeroasă şi premii pe măsură, competiţie care avea să aibă loc şi pe parcursul verii. Au urmat Naţionalele rezervate cadeţilor şi juniorilor şi Balcaniada de seniori din 2008. Printre cei veniţi în cantonamente aici s-au aflat loturile naţionale de handbal, volei, scrimă şi box feminin sau echipa Oltchim Rm. Vâlcea. Pornind de la doleanţele unora dintre ei, a decis să facă şi o sală pentru jocurile de echipă şi un teren de fotbal.
Ţinând seama că România va găzdui Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013, aici s-ar putea desfăşura întrecerile de schi fond şi biatlon. Spaţiile existente trebuie completate de instalaţiile de zăpadă artificială, maşini de bătut şi de cărat zăpada, vagoane mobile, amenajarea unor tribune, terase ş.a. De altfel, Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, care a văzut, nu demult, complexul de la Cheile Grădiştei, s-a declarat încântat de condiţiile oferite pentru competiţiile din 2013, apreciind că, după amenajările necesare, pot avea loc aici întreceri, la un nivel ridicat.
Până atunci, gazda noastră ne-a mărturisit că va pune bazele unui club, la început cu două secţii, de unde ar putea pleca spre marea performanţă sportivi ca Paul Pepene, campion mondial de juniori la schi fond, biatlonista Dana Plotogea, clasată pe locul 10 cu echipa la JO de Iarnă de la Vancouver. Să nu-i uităm pe fiii săi, Alexandru şi Casius, dintre care, primul, pe lângă biatlon, cochetează cu bune rezultate şi cu motociclismul enduro.










Leave a Reply