Chicago Blackhawks a realizat imposibilul! Deși la un moment dat a fost condusă cu 1-3 la general în seria cu Detroit Red Wings, echipa din „Windy City” a întors rezultatul și a câștigat 3 meciuri la rând. Ultimul s-a disputat joi dimineață, pe United Center din Chicago, în fața a peste 22.000 de fani. Blackhawks s-a impus cu 2-1, după prelungiri și merge în finala Conferinței de Vest.
Deși ambele echipe au avut ocazii de gol în prima repriză, scorul a rămas 0-0 la pauză. Mai mult, Detroit l-a pierdut în debutul jocului pe Valtteri Flippula, cel de-al doilea centru al echipei. Finlandezul a suferit o entorsă la gleznă. Primul gol a venit în primele minute ale reprizei secunde. Pucul a ajuns la Patrick Sharp, care i-a pasat lui Handzus. Acesta, la rândul lui, l-a găsit pe Marian Hossa, care i-a pasat decisiv lui Sharp, iar canadianul l-a învins pe Jimmy Howard. Blackhawks a mai avut două ocazii de gol în repriza a doua, prin Patrick Kane și Viktor Stalberg, dar niciuna nu s-a concretizat. Gazdele au intrat cu 1-0 la pauză. Detroit nu a avut nevoie decât de 30 de secunde pentru a deschide scorul în repriza a treia, prin căpitanul Henrik Zetterberg. Hawks a revenit în joc spre final, atunci când Hjalmarsson a marcat. Spre dezamăgirea fanilor, golul a fost anulat, deoarece arbitrul a decis să se concentreze pe conflictul lui Kyle Quincey (Detroit) și Brandon Saad (Chicago), în urma căruia i-a penalizat pe amândoi. Ambele formații au terminat primele 60 de minute cu câte 4 oameni pe gheață. Chicago a reușit să puncteze în prelungiri, prin Brent Seabrook, completând astfel prima revenire de la 1-3 la general într-o serie de playoff-uri.
A fost pentru a 49-a oară în istoria playoff-urilor Cupei Stanley când o echipă a dus seria în meciul decisiv, după ce a fost condusă cu 1-3 după primele patru meciuri și pentru a 25-a oară când echipa în cauză a și câștigat seria.
În runda următoare, Chicago Blackhawks o va înfrunta pe Los Angeles Kings. Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată, în 1974, iar trupa din „Windy City” a triumfat cu 4-1 la general. De cealaltă parte, finala Conferinței de Est se va disputa între Boston Bruins și Pittsburgh Penguins. Este pentru a doua oară în istoria NHL când ultimele patru echipe rămase în cursa pentru Cupa Stanley sunt și ultimele patru campioane: Kings (2012), Bruins (2011), Blackhawks (2010), Penguins (2009).
Duminică dimineaţă, cu începere de la ora 3:00, Sport 1 va transmite primul meci al seriei Boston Bruins – Pittsburgh Penguins,. Luni dimineaţă, tot de la ora 3:00, va fi transmis meciul al doilea dintre Chicago Blackhawks şi Los Angeles Kings.










Leave a Reply