Corona Brașov și HC Zalău au dispus în cadrul etapei a 20-a a Ligii Naționale de handbal feminin de CSM București, respectiv HCM Roman.
Primul meci al zilei a avut loc la Zalău, unde echipa gazdă a dat piept cu ocupanta locului trei, HCM Roman. Fetele antrenate de Gheorghe Tadici au condus la pauză cu scorul de 11-9, pentru ca în final să se impună cu 22-19. Cele două echipe își păstrează momentan locurile șase, respectiv trei în clasament, însă moldovencele riscă să părăsească podiumul dacă Dunărea Brăila învinge mâine Vâlcea.
În celălalt meci, CSM București a ținut pasul în prima repriză de la Brașov, scorul la pauză fiind 13-12 pentru gazde. Corona a revenit mai motivată de la cabine și s-a distanțat, învingând cu 26-22. Ardelencele rămân pe locul doi, la cinci puncte distanță de Baia Mare (care are un meci mai puțin), iar CSM se îndepărtează la patru puncte de ultimul loc care asigură calificarea în play-off.
Din această etapă au mai rămas de disputat trei meciuri: Dunărea Brăila – HCM Râmnicu Vâlcea, Neptun Constanța – Cetate Deva și SCM Craiova – HCM Baia Mare.
FOTO: asccorona.ro










Leave a Reply