În copilărie şi în anii studenţiei am urmărit cu atenţie transmisiile radiofonice ale meciurilor de fotbal făcute la Radio de crainici ca Raul Bart, Ion Mureşanu, Ion Ghiţulescu, Dan Voicilă, Nicolae Soare sau de la TV de Cristian Ţopescu, Hristache Naum sau Constantin Diamantopol. După ce am început să îndrăgesc atletismul, pe care l-am şi practicat, l-am remarcat la microfonul diverselor întreceri pe Costin Moscovici Mureşanu. Aflând că anul acesta sărbătoreşte patru decenii de la prima sa transmisie, l-am invitat la o discuţie, care avea să mă pasioneze.
S.R.: Se poate vorbi de o persoană care v-a îndrumat spre această pasiune, pentru că, din păcate, nu este o meserie?
C.M.M.: Nu am avut niciun model. Am practicat atletismul la Dinamo, cu Alexandru Stoenescu, în 1959, iar un an mai târziu am intrat în rândul arbitrilor, fără niciun fel de şcoală sau cursuri speciale. Pe la 18 ani am ajuns şef de probă la Campionatele Naţionale, iar la 21 deveneam judecător-arbitru. După ce am terminat Filologia, am fost chemat la concursuri importante, gen Cupa Europei, Jocurile Balcanice sau meciul România-SUA, în Bucureşti. La acel meci s-a întâmplat un mic incident la suliţă, care trebuia explicat publicului de crainicul reuniunii de la stadionul Republicii. Lucrul nu s-a întâmplat, dar a urmat o şedinţă furtunoasă la UCFS, la care preşedintele Colegiului Arbitrilor, regretatul Ion Paraschivescu, pentru a salva situaţia, m-a „botezat“ crainic.
S.R.: Urmarea?
C.M.M.: Am debutat în 1971 la actuala sală de la CSNB şi, cu unele discontinuităţi, mi-am continuat drumul, timp de 40 de ani. I-am avut parteneri la microfon, de-a lungul timpului, pe antrenorul Constantin Nourescu, tatăl ziaristului Andrei, de astăzi, pe un alt tehnician cunoscut, Eugen Răducănescu, pe Andi Vilara şi pe Doru Dinu Glăvan, ultimii doi remarcându-se, ulterior la TV şi Radio.
S.R.: Care au fost cele mai palpitante curse comentate?
C.M.M.: În primul rând, cursa de 5.000 metri din 1978 a lui Ilie Floroiu (actualul director al clubului Farul Constanţa), încheiată în 13:15,00, pe acelaşi stadion Republicii, la două secunde de recordul european. Apoi, seara de vis de 1 august 1982, pe fosta arenă ce va deveni Stadion Naţional, când, în numai cinci minute, Anişoara Cuşmir şi Vali Ionescu au corectat de două ori recordul ţării la lungime, ducându-l la 7,15 şi 7,20 metri. Şi, mult timp după aceea, am avut plăcerea să comentez şi recordul mondial de 7,43 al aceleiaşi Cuşmir, tot pe 23 August, înaintea meciului de fotbal România-Cehoslovacia, câştigat cu 1-0, prin golul lui Iordănescu, din pasa lui Lăcătuş.
S.R.: Aţi avut emoţii pe parcursul acestor comentarii?
C.M.M.: Emoţii am avut în sala de la CSNB când Adrian Gagea a devenit primul atlet român care a sărit peste 18 metri la triplu. Dar şi la retragerea din activitatea oficială a unor mari sportive: Lia Manoliu, Dumnezeu s-o odihnească, Viorica Viscopoleanu, Mihai Zaharia, Ilie Floroiu. Unde sunt Iolanda Balaş-Söter, Gabriela Szabo şi atâţia alţii? Am făcut efortul şi am reuşit să fiu fair-play, încercând să educ publicul prin comentarii referitoare la palmaresele sportivilor români şi străini, nesubliniind contraperformanţele.
S.R.: Aţi fost la microfon şi la alte sporturi?
C.M.M.: Până-n anii ’90 am fost crainic la meciuri de fotbal, ca de exemplu Victoria Bucureşti-Universitatea Craiova, înaintea căruia, spre stupoarea preşedinţilor de atunci, Dumitru Dragomir şi Cornel Stroe, m-am pupat cu metodistul Bedros Bedrosian şi cu secundul lui, Sorin Cârţu, Ştefan Cioacă, foşti atleţi. Am ajuns ulterior la oină şi la ciclism. La sportul cu pedale, pe când eram agent de asigurări, meserie pe care am practicat-o până la ieşirea la pensie, din postura de director general. Ardaf avea o secţie de ciclism, cu un rutier de mare valoare, Pavel Lupaş, campion naţional şi câştigător al Turului României. Am fost ales trei mandate consecutive în Consiliul de Administraţie al Federaţiei, perioadă în care am prezentat Mica Buclă la capetele fiecărei etape.
S.R.: Ce calităţi trebuie să aibă un crainic autentic?
C.M.M.: Să cunoască excelent limba română, să aibă o voce plăcută, penetrantă şi o dicţie cvasiperfectă. Să nu aibă trac. Să posede o cultură generală cât de cât vastă, o cultură sportivă, respectiv o cultură atletică. Să cunoască bine regulamentele atletismului. Să fie punctual. Şi, nu în ultimul rând, să fie capabil de improvizaţii.
S.R.: S-au întâmplat şi momente, să le zicem, mai deosebite?
C.M.M.: La Universiada din 1981 transmiteam cursa de 1.500 metri. Spre finalul ei, am observat numărul de concurs al liderului, dar mi s-a părut că nu văd bine, necunoscând atletul. L-am consultat şi pe Vilara, iar răspunsul a fost acelaşi. Era marocanul Said Aouita, care avea să obţină aici primul succes al prestigioasei sale cariere. În 1991, la primele Internaţionale de după Revoluţie, comentam un concurs destul de anost, pe fostul 23 August. Pentru a nu plictisi asistenţa, am căutat să le prezint o serie de amintiri despre sportivi, antrenori, arbitri, crainici care au participat la aceste competiţii. Lucru remarcat a doua zi în ziarul Sportul. Şi ar mai fi unul. La triunghiularul România-Polonia-Ungaria, de la Piteşti, s-a încurcat imnul uneia din ţări, iar copiii n-au respectat comanda de plecare, necunoscând melodia. Am intervenit, atrăgând discret atenţia organizatorilor.
S.R.: Cine urmează la microfon?
C.M.M.: E o întrebare care-mi creează multă suferinţă, deoarece în aceşti ani în care am vorbit atâta la concursurile de atletism, n-a apărut nimeni la microfon. Acum încerc să cresc doi tineri, dar încă nu sunt convins de calităţile lor. În schimb, am descoperit şi promovat un tânăr de mare valoare, Arin Larion, din Constanţa, fost alergător de garduri, care este doctor în educaţie fizică şi sport şi conferenţiar universitar, la numai 33 de ani, cochetând o vreme şi cu antrenoratul. Sper să găsească timpul necesar şi pentru activitatea de crainic.
Leave a Reply