„În sport, de regulă fuga nu este ruşinoasă, mai ales când aceasta este opţiunea unui atlet căruia îi şi place Bach.” Am putea numi acest aforism drept unul dintre cele mai potrivite pentru cei care s-au îndreptat către o carieră în atletism. Din fericire, încă avem sportivi în ţara noastră care dovedesc pe pistă că fuga nu este deloc ruşinoasă. Aceștia aleargă fără să se uite în urmă, iar podiumul este obiectul fiecăruia. CSM Sfântu Gheorghe a demonstrat și anul acesta că are atleţi valoroși și poate obţine rezultate deosebite. Cea care este tot timpul alături de atleţii covăsneni și îi încurajează pas cu pas, doamna Katalin Révész are o vechime de 26 ani în atletism și a început antrenoratul în anul 1992.
Am avut onoarea să discut cu domnia sa și să aflu care a fost evoluţia sportivilor în ultimele luni și cum reușește să îi motiveze într-o societate în care mișcarea nu mai este o prioritate și suntem acaparaţi de tehnologie. „După o muncă asiduă toată vara, am avut doar o pauză de cinci zile la sfârşitul lunii august, iar din data de 1 septembrie a reînceput activitatea cu cei mici. Dacă mă întrebaţi de planurile de viitor, deşi îl regăsesc în depărtare, parcă totuşi simt că ne bate la uşă. Bineînţeles că am dori să aducem la clubul nostru membrii dornici de rezultate, sportivi care să ne reprezinte atât la concursurile interne cât şi internaţionale. Această dorinţă este primordială şi necesară. Momentan nu ştiu cum vom rezolva această imposibilitate, dar avem mare nevoie de sportivi. Am dori să completăm echipa de ştafetă (4x400m) şi nu ar trebui să rămână istorie medalierea Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, de nenumărate ori la Campionatul Naţional de Cros”, ne-a explicat antrenoarea covăsnenilor.
Florin Purcea – dublu campion naţional
Cea mai importantă competiţie pe plan intern din această vară, a fost Campionatul Național de Atletism Seniori și Tineret, care a avut loc la Complexul Sportiv Naţional „Lia Manoliu” din București. Competiţia a adus în palmaresul atleţilor clubului din Covasna cinci medalii – două de aur, una de argint şi două de bronz. „Sunt fericită pentru rezultatele obţinute la aceste campionate, şi cu toţii ne mândrim cu sportivii din prezent, care au muncit fără nicio ezitare şi au luptat până în ultima secundă. Cea mai mare reuşită îi aparţine lui Florin Purcea care a obţiut două medalii de aur în cursa de 400 metri atât la tineret cât şi la seniori, devenind astfel dublu campion naţional. Iulian Gangiu s-a clasat pe locul al doilea la 1.500 metri tineret, şi a obţinut două medalii de bronz în cursa de 800 metri tineret, respectiv 1.500 metri seniori. Atleta Mihaela Loghin nu a obţinut nicio medalie, însă a reuşit să se claseze pe un onorabil loc cinci în cursa de 5.000 metri şi pe locul al şaselea la 1.500 metri”, ne-a împărtăşit entuziasmată coordonatoarea Katalin Révész. Aşadar, covăsnenii s-au întors acasă mai bogaţi cu cinci medalii şi bucuroşi că numele clubului lor este din nou printre primele din ţară. Tot în această vară, colegul lor, juniorul Cosmin Trofin, dublu legitimat CSS-CSM Sfântu Gheorghe, a obţinut două medalii de aur la Campionatul Naţional de Cadeţi (26-27 iulie 2013), în proba de 800 m – Juniori II şi la 1.500 m Juniori II RP. De asemenea, Cosmin a terminat sezonul de vară cu medalie la Balcaniada din Edirne – Turcia, devenind vicecampion balcanic la proba de 1.500 m.
Viitorul „fuge” bine!
Îi privim cu admiraţie pe aceşti sportivi, pe aceşti copii care îşi sacrifică copilăria pentru a face performanţă şi pentru a ajunge unde şi-au propus. Voinţă, perseverenţă, responsabilitate şi multă muncă! Nimeni şi nimic nu îi face să renunţe, din contră, ar alerga zi şi noapte după rezultate şi medalii. Cea care le este antrenor, prieten, părinte şi îi sprijină necondiţionat, a încheiat relatându-ne cum prevede viitorul secţiei de atletism de la CSM Sfântu Gheorghe: „Ce ne aşteaptă în viitor? Probabil o muncă şi mai serioasă, o colaborare eficientă, încredere reciprocă între noi toţi cei care ne credem membrii „familiei” CSM Sfântu Gheorghe. Noi, în calitate de antrenori, sportivi, avem un loc de muncă şi încercăm să rezolvăm problemele care se ivesc, dar în primul rând să ne vedem de treaba noastră. Să ne corectăm timpii, să ne facem baremuri de participare la competiţii, prime, să fim componenţi ai lotului de atletism, să servim cerinţele după capacităţile şi calităţile noastre. Eu am încredere în conducerea clubului covăsnean că va fi capabil să ne ofere o pregătire de calitate asigurându-ne mijloace financiare pentru ca munca noastră să aibă continuitate şi să fie calitativă. Am mari speranţe că judeţul nostru o să rămână o zonă cu rezultate remarcabile şi cu mare deschidere către sportul mamă – atletismul. ”
Şi noi le dorim covăsnenilor să îşi găsească sportivi de perspectivă, iar sportivilor să nu uite că fuga pe pistă nu este ruşinoasă!
FOTO: CSM Sfântu Gheorghe
* Articol preluat din numărul 41 (august) al revistei Sport Revolution










Leave a Reply