Echipajul feminin de două rame fără cârmaci al României, alcătuit din canotoarele Cristina Grigoraş şi Andreea Boghian, a terminat cursa de 2.000 de metri din cadrul Cupei Mondiale de la Lucerna, Elveţia, pe poziţia a patra, ratând de puţin câştigarea unei medalii. Campioanele europene de la Sevilla, cronometrate cu timpul de 7 minute, 10 secunde şi 4 sutimi, au fost devansate de echipajele Marii Britanii (medalia de aur), Noii Zeelande (argint) şi Statelor Unite (bronz). În cadrul Cupei Mondiale de canotaj academic va concura duminică de la ora 15, ora României, şi echipajul feminin de 8+1, de asemenea campion european la Sevilla, în Spania.










Leave a Reply