Cele 13 medalii obținute anul acesta la Europene și Mondiale, clasarea pe locul 5 a lui Adrian Crișan la Jocurile Olimpice de la Londra și pe 3 la întrecerile continentale, la care se adaugă clasările pe treapta a doua a podiumului Cupei Mondiale și a competiției Pro Tour reprezintă cifre edificatoare, reliefate în raportul prezentat de președintele FR de Tenis de masă, Cristinel Romanescu, la Adunarea Generală Ordinară desfășurată astăzi la Casa Olimpică. De care au ținut seama reprezentanții celor 86 de structuri cu drept de vot din teritoriu, care l-au reales în unanimitate, pentru a patra oară, în partea a doua a Adunării. Destul de aproape, la două lungimi, au fost opțiunile lor pentru funcția de vicepreședinte a profesorului universitar doctor Nicolae Ocheană de la Facultatea de Educație Fizică din Bacău. Care a activat și în precedentul mandat. Au mai fost aleși în Comitetul Director, doi conducători ai unor cluburi, Adrian Moldovan-CSM Bistrița, 76 voturi, Mircea Lazăr-CSM Galați, 69, Viorel Bitang-CSM Arad, 52 și șefa Comisiei de Marketing-Media, Beatrice Romanescu, 86.
La scurt timp după realegerea în fruntea federației, Cristinel Romanescu a declarat: “Avem de ani buni sportivi de top, dar criteriile de repartizare a bugetului au rămas același, chiar dacă acum funcționează din nou un Minister. Nu pot înțelege acest lucru.
În privința obiectivelor pentru următorii patru ani, primordială este cucerirea unei medalii olimpice. Clasarea aproape de podium la Londra a lui Crișan a arătat forța tenisului de masă românesc și la nivelul băieților, fapt care ne determină să regândim alocarea fondurilor alocate sportivilor de top. Categorie în care mai intră Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Andrei Filimon, Constantin Cioti, dar și Ovidiu Ionescu, medaliat cu bronz la Europenele de dublu mixt de la Buzău. Competiție pe care o vom organiza și anul acesta. Păcat că nu dispunem de două săli competitive în același oraș pentru a putea ține un Campionat Europen de cadeți și juniori. Mi-am propus în acest mandat să avem două săli care să aparțină federației. Totodată, trebuie să lărgim aria de selecție, atrăgând mai mulți copii la practicarea acestui sport.”










Leave a Reply