CS Olimpia sub lupă

„Pentru orice realizare, primul pas este curajul“ — Goethe

Omul a fost creat să lupte, iar viaţa însăşi este o luptă continuă. Încă din prima secundă a vieţii, acesta trebuie să lupte pentru supravieţuire. Treptat, ajungi să lupţi pentru dreptate, dragoste, prestigiu, adevăr, familie, renume, prieteni, loc de muncă, bani, speranţă, trai, cutezanţă, bogăţie şi nu numai. Dar ce se întâmplă atunci când omul este pus în faţa omului? Când el trebuie să lupte cu unul ca el? La propriu! Sau… la figurat! Când tu construieşti ziua, iar el, cel cu care te confrunţi, risipeşte noaptea!?! Domnul Marin Borovină, preşedintele AS Tenis Club AB.CE din Bucureşti, ne-a împărtăşit cu cine, când şi de ce s-a luptat, cum a câştigat lupta, ce a învăţat din ea şi ce speranţe de redresare are pentru sportul românesc.

Sport Revolution: Sunteţi preşedinte de club de tenis. Cât de implicat sunteţi în viaţa acestor sportivi şi vă întreb şi de ce, pentru că este important să ştie lumea de ce un om ar investi într-un copil care deocamdată României nu-i spune nimic, un om care vede potenţialul din spate. De ce faceţi aceste lucruri?
Marin Borovină: Pot să spun că este un hobby, o pasiune, o dorinţă. Totul a început în urmă cu 14 ani, când fetiţa mea avea 7-8 ani şi am dus-o la Clubul Sportiv Dinamo, unde era secţie de tenis şi i s-a pus racheta în mână. De atunci, am îmbrăţişat cu plăcere acest sport alb numit tenisul de câmp. În ţara noastră sau în lume, se înscriu la linia de start 300.000 de sportivi, sau 500.000, sau un milion. Nu este obligatoriu ca toţi să ajungă campioni. Sita cerne, iar pentru a ajunge la performanţă, trebuie să fie dorinţă, trebuie să fie echipă în jurul unui sportiv, un cumul de factori. Sportul de performanţă nu este greu, este cumplit de greu! De ce? Pentru că aceşti copii care se înhamă să facă sportul de performanţă renunţă la jucăriile şi dorinţele celorlalţi copii. Numai cei puternici vor ajunge campioni!

Marin Borovină: „Dorinţa lui Nicole de a ajunge campioană este nemăsurată“

De ce o susţineţi în prezent pe sportiva Gabriela-Nicole Tătăruş? De ce acest copil acum? Mulţi au trecut pragul clubului dumneavoastră…
Mulţi au trecut pragul clubului nostru, am avut şi 80 de sportivi legitimaţi la Federaţia Română de Tenis, am avut şi 100, dar şi 60, deci nu pot să spun că ajut doar acum acest copil, ­într-un fel sau altul am ajutat mai mulţi copii. Acum, asupra acestui copil, o fac mai aplicat, mai cu direcţie, deoarece şi dorinţa ei de-a ajunge campioană este nemăsurată. Şi atunci, dacă şi eu pot să dau o mână de ajutor la visul acestui copil, ca ea să ajungă campioană, să izbândească, o fac cu mare bucurie.

Credeţi că în momentul de faţă tenisul românesc este pe un trend ascendent?
Cred cu tărie acest lucru, acum la Federaţia Română de Tenis chiar avem o echipă care munceşte în scopul tenisului, personal preşedintele Cosac se implică. Sigur, chiar dacă mai sunt şi rezultate care nu ne plac, cum ar fi cel de Fed Cup, unde România a fost eliminată în sferturi în acest an.

Toată lumea vorbeşte despre sacrificiile sportivului, el este pionul principal, este vedeta sportului. Rar şi foarte puţin se întâmplă să se vorbească despre sacrificiul investitorului. Care sunt sacrificiile clubului şi ale dumneavoastră personal, deoarece banii sunt importanţi atunci când investeşti efectiv într-un străin?
Tenisul de câmp este unul dintre sporturile cele mai scumpe de la noi din ţară. Până la ­vârsta de 10-12 ani a sportivului, deşi se trâmbiţează că sunt proiecte, că există sport de masă, cel mai mare investitor al sportivului se numeşte părinte. După ce descoperim sau observăm că sportivul respectiv începe să aibă performanţe, atunci se mai găseşte câte un investitor să îl sprijine.

„Ce nu mă omoară mă face mai puternic“ — Friedrich Nietzsche

Dumneavoastră nu sunteţi nici tatăl, nici mama, aţi văzut potenţial, de ce?
Am făcut sacrificii, vă spun cu toată sinceritatea că puteam să văd toată lumea dacă doream. Dar, din puţinul pe care l-am avut, ne-am dorit dezvoltarea acestei baze de tenis. În anul 2007 am ieşit campioni naţionali ai României. Acum îmi luaţi un interviu într-o sală de un milion de euro, sală a cărei construcţie nu a susţinut-o niciun ministru, deoarece nu aveau interesul dezvoltării sportului, din contră, cu tot respectul vă spun, trei miniştri ai sportului au scris să se dărâme sala de sport şi a se aduce terenul la starea iniţială, deoarece „s-a schimbat destinaţia“ şi nu se mai pot desfăşura activităţi sportive. Acest lucru a fost afirmat în scris de către fostul ministru al sportului, Nicolae Bănicioiu, către o instanţă de judecată. Ridicolul situaţiei este dat de faptul că domnia sa, personal, a constatat că la faţa locului se desfăşoară numai activiăţi sportive, dar „mamuţii“ care conduc destinele sportului românesc au schimbat ce a constatat vizual ministrul. Spre surprinderea lor, autorizaţia de construire a sălii a fost confirmată de instanţă, definitiv şi irevocabil.

Acest lucru în condiţiile în care infrastructură în sport aproape nu există…
Exact, infrastructură în sportul românesc nu există. Ministerul Tineretului şi Sportului nu m-a susţinut, începând de la ministrul Sorina Plăcintă, o sfidătoare la adresa investitorului sau la adresa bunului-simţ al sportului. Aceasta, împreună cu directoarea Mihaela Neagu de la CS Olimpia, „a dat prin licitaţie“ trei hectare în baza Olimpia către un om politic, Liviu Tomoiagă. Chiar dacă circul de acaparare a bazei sportive din Vitan a început sub conducerea vremelnicei Monica Ridzi, vom trece peste analiza abuzurilor acesteia, având în vedere că trece printr-o perioadă grea, iar intenţia mea nu este una viscerală. Nici cei din conducerea Clubului Sportiv Olimpia Bucureşti nu au fost alături de mine, deoarece le stricam jocurile. Ei ar fi tre­buit să sprijine primii acest proiect, benefic şi sportivilor secţiei de tenis de la Olimpia. În sport există şi la ora actuală oameni care sunt de bună credinţă pentru sportul românesc, dar vechile metehne nu au dispărut, ne confruntăm cu un comunism sau cu un capitalism sfidător şi distructiv pentru investitorul de bună credinţă, care nu ştiu cum s-a creat în România.

„Orice faptă bună la noi în România, nu rămâne nepedepsită“

Vă simţiţi oprimat şi pus la zid de un sistem ce vrea să arate că fără el nu se poate face nimic?
Când m-am gândit la acest proiect, să construiesc sala de sport, am apelat la economiile familiei, la bancă, şi am mai căutat un investitor să vină lângă mine, să ducem împreună acest proiect la bun sfârşit. O să rămâneţi surprins, atunci am ajuns şi am vorbit la telefon şi cu Gigi Becali. Ştiţi ce mi-a spus: „Ce să faci tu, sală de sport? Du-te la preşedinte că altfel nu poţi să faci tu sală de sport!“. Cum îl ştiam aşa coleric, vulcanic, nu am băgat în seamă. În toţi aceşti ani, mi-am dat seama că a avut dreptate. Şi, credeţi-mă, pe mine chiar nu mă interesează politica, dar sunt cetăţean al acestei ţări, sunt un preşedinte de club, sunt un om care a ţinut cu tot dinadinsul ca visul american să îl înfăptuiesc la mine în România. Da, visul american cu buna libertate, cu buna credinţă pentru oameni, pentru sport. Am vrut să-l aplic în ţara mea. Am reuşit, dar ca orice faptă bună la noi în România, nu rămâne nepedepsită.

Este ciudat… nu vă lovesc pe faţă concurenţii privaţi. Ei sunt în spatele oamenilor aflaţi în funcţii publice…
Mă lovesc cei care sunt puşi de stat, plătiţi să cârmuiască destinele sportului, să cârmuiască performanţa, dar coordonaţi de concurenţii privaţi. Vă daţi seama ce palmă le-am dat noi prin performanţa acestui copil, dacă de 5 ani ei spun să dăm o sală de sport jos, cu o suprafaţă ca cea folosită la marile turnee. Cineva a pus ochii pe această bază, că până la urmă sunt interese. Stăm aici pe o bază ca şi valoare, ca un filon de aur, dar acesta trebuie valorizat în interesul sportului românesc şi al oamenilor. Am fost la secretarul general al MTS, Corvin Nedelcu, îmi spunea că ei au mari proiecte, dar ei de fapt aveau doar hârtii şi desene ca să sustragă bani de la bugetul de stat. Pe această bază Vitan a pus ochii Elena Udrea Cocoş, iar ulterior am fost vizitat de deputatul Cristian Petrescu, vizita sa nefiind întâmplătoare din acest punct de vedere. Când am fost la Înalta Curte, am spus că nu mă bucur de răul nimănui în societatea românească şi nimănui în lume, dar am precizat atât: „Eu, Borovină, vreau ca Elena Udrea să stea la puşcărie cât au stat sportivii mei cu porţile închise“. De ce vă spun acest lucru? Pentru că deşi eu am biroul aici, am sediul aici, ei mi-au închis porţile. Mihaela Neagu, fosta directoare de la CS Olimpia, actualul director Iordache Gheorghe, cu obiectiv de performanţă, ieşirea la pensie, personal, îmi închideau porţile, iar eu veneam cu macaraua peste gard şi dădeam materialele de construcţii. Actualul director a fost pus pe fugă de părinţii sportivilor, surprins fiind când închidea porţile complexului sportiv. El le închidea, eu le deschideam. Lucrurile acestea noi le vorbim acum, dar eu le-am trăit şi am imagini. M-am lovit de oameni de doi lei care ocupă funcţii publice şi nu au demnitate.

Marin Borovină: „Se urcă pe scaune publice tot felul de non-valori“

…şi chiar mai mult, se joacă cu destinele altora.
Exact, nişte personaje puse în funcţii publice şi nu să respecte legea. Pentru că Legea Sportului spune clar, în articolul 2: (1) „Educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de interes naţional sprijinite de stat. (2) Statul recunoaşte şi stimulează acţiunile organizatorice şi de promovare a educaţiei fizice şi sportului, desfăşurate de autorităţile administraţiei publice şi, după caz, de organismele neguvernamentale de profil în învăţământ, în structuri ale apărării naţionale, ordinii publice, siguranţei naţionale, în sănătate, în societăţi comerciale, precum şi în alte sectoare ale vieţii sociale, potrivit reglementărilor legale“. Mai departe: „(4) Statul garantează exercitarea funcţiilor sectorului public şi ale sectorului particular în domeniile educaţiei fizice şi sportului, în conformitate cu principiile colaborării responsabile dintre toţi factorii interesaţi. (5) Practicarea educaţiei fizice şi sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat. Exercitarea acestui drept este liberă şi voluntară şi se realizează independent sau în cadrul structurilor sportive asociative. (6) Statul recunoaşte şi garantează persoanei fizice şi juridice dreptul la libera asociere în scopul constituirii structurilor sportive“. Dacă aşa stau lucrurile în Legea Sportului, ne punem întrebarea firească: ce naţionalitate au cei puşi să o aducă la îndeplinire? Eu chiar sunt o persoană interesată de sport. Dar în MTS nu am avut cu cine să port un dialog. În ţara noastră, instituţiile nu rezolvă lucrurile cum ar fi firesc. Este o cu totul altă abordare – dacă eu am ceva personal cu dumneata, mut acel lucru, obiectiv măreţ, îl mut pe plan personal şi pentru că eu sunt la putere, sunt în funcţia publică a statului, îmi permit să te calc în picioare şi să îţi opresc orice dezvoltare. Şi culmea, acum când noi vorbim, conduc destinele clubului Olimpia nişte domni care se gândesc la pensie. De ani buni au acest obiectiv. Auditul acestui club sportiv îl face Ioan Mircea Ciocotişan, care locuia la hotel la Olimpia, dar îl plăteam eu. După ce le-am sistat plăţile, s-au supărat oamenii pentru că eu am avut altfel de obiective de dezvoltare, nu numai să alimentez comuniştii aceştia fără oprelişte.

Olimpia este un club cu istorie în România şi ar trebui să aibă o cu totul altă direcţie.
Nu mă interesează politica, dar până când oameni tineri, oameni de 30 de ani nu vor conduce România, nu vom reuşi să ieşim din starea aceasta. Eu am fost la Revoluţia română şi am fost cu prieteni, nu am vrut să îmi iau certificat de revoluţionar, mi s-a oferit, dar nu am crezut că în ţara mea, în ţara noastră se întâmplă lucruri de acestea de a şicana oamenii, de a-i dispreţui, şi de a urca pe scaune publice tot felul de non-valori.

„Un om tare, când e lovit, îşi sporeşte puterea” — Seneca

Ce relaţie aveţi sau dacă aveţi vreo relaţie cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi ce părere aveţi despre conducerea acestui puternic for sportiv?
Se pune mare accent pe sporturile olimpice, mă bucur că acum este un bun manager la COSR, am înţeles că este o echipă acolo care îşi doreşte să dezvolte rezultatele pe plan sportiv. Nu ştiu însă care este colaborarea cu forurile care ar trebui să facă sport în România, în speţă MTS şi cluburile naţionale.

Oricum, priviţi cu alţi ochi felul în care se dezvoltă COSR faţă de MTS.
Da, eu aşa văd. Vreau să vă spun cum am mai fost primit şi tratat la MTS. Toată stima pentru performanţele fostului ministru, Gabriela Szabo. Repet, chiar tot respectul pentru meritele ei sportive, dar eu consider că nu avea ce să caute în funcţia de ministru. A venit în curtea complexului din Vitan, parcă era speriată de bombe, nu a vizitat sala de sport, nici paragina celor trei hectare date pe ochi frumoşi, ci a făcut pe placul contabilului reevaluat de la CS Olimpia, Constantin Cătuţi. De aceea vă spun de securiştii sportului românesc, de comunişti sau capitaliştii sportului românesc înhămaţi pe acolo prin birouri, prin tot felul de structuri, prin tot felul de direcţii care mânuiesc de fapt destinele sportului. Vin tot felul de oameni de aceştia în faţă. Mai şi ţipă că ei cunosc legi, sunt puşi în funcţii politic, sunt fricoşi, sfidează realitatea. Aşa s-a întâmplat şi cu doamna ministru, a venit şi a plecat. Mi-a făcut mai mult rău că a venit în curte, am fost persiflat de cei care conduc sportul la Olimpia, cei cu targetul de performanţă ieşirea la pensie, m-au ironizat că nici nu a intrat ministrul Sportului în sală. Mai mult, a performat ministrul Nicolae Bănicioiu. Acesta a intrat şi a călcat pe această suprafaţă de tenis, a văzut-o, l-am dus la sala de fitness, la bazinul de înot. Vedeţi dumneavoastră, aceste anexe ale sălii speciale de tenis sunt vitale pentru a dezvolta un sportiv, pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte, trebuie toate palierele îndeplinite, muşchii lucraţi, dezvoltare, recuperare, refacere. Această oază, acest complex sportiv are toate aceste lucruri, dar nu le are pe placul celor interesaţi. În schimb, domnul Nicolae Bănicioiu a crezut de cuviinţă să numească politic adjuncta clubului CS Olimpia, Daniela Coman, pricepută la activităţi imobiliare şi călărit, respectiv întâlniri cu deţinătorii celor 3 hectare de teren, aflate acum în paragină, lăsate în această situaţie de investitorii „strategici“.

Să înţeleg că existenţa acestei săli deranjează.
Foarte mult! S-au făcut nişte poze, nişte hârtii în care au desenat săli de sport, restaurante, pe hârtii apar multe construcţii, dar nu au făcut nimic în 25 de ani. Eu ştiu că la Revoluţie am ieşit să îl dau pe Ceauşescu jos, dar am înţeles ca a înviat. Este bătaie mare pe această bază sportivă cu suprafaţă de peste 6 hectare. S-au luat ­printr-un contract de închiriere 3 hectare şi s-a spus că se vor face săli de sport, terenuri de tenis, dar nu s-a făcut nimic. Acum contractul se află la un alt Ceauşescu, un anume Andrei Ceauşescu şi la secretarul general al Primăriei Sectorului 3, Marius Mihăiţă, care se face că investeşte, dar în orice caz, nu în sport. Aceşti oameni au contract pe 3 hectare, nu fac altceva decât plătesc chiria deşi acolo în contract şi-au luat angajamente că fac sală de sport, terenuri, dar nu au făcut nimic. Înţelegeţi ce fac aceste personaje care pun mâna pe nişte produse ale statului. Este terenul statului român şi ar trebui folosit pentru comunitate, pentru a dezvolta sportul românesc.

Lupta cu morile de vânt

Spunea la un moment dat, în alte interviuri şi articole, domnul director Gheorghe Ior­da­che de la CS Olimpia că dezvoltarea dum­neavoastră aici ar fi tot pe terenul Olimpia şi ar fi ilegală. Cum comentaţi toate aceste lucruri?
Vedeţi, în curtea aceasta de 6 hectare, în picioare stau mai multe imobile. Singurele imobile care au autorizaţii de construire şi taxe plătite la Direcţia de Impozite şi Taxe Sector 3, sunt cele care aparţin acestei societăţi, Gurin Impex, cu care eu, în calitate de preşedinte de club, am o colaborare sportivă. Această societate este deţinută de un alt soldat român care a fost şi el în 4 războaie şi nu s-a întors cu drapelul, pentru că dacă el venea cu drapelul pe coşciug la aeroport, îl ajutau autorităţile statului român foarte mult. Se numeşte Vali Gurin, are scrisori de mulţumire – „prin fapte dumneata ţi-ai lăsat familia şi ai plecat când ţara a avut nevoie, iar ţara îţi va fi recunoscătoare…“, dar repet, greşeala lui a fost că s-a întors viu în România, pentru că dacă se întorcea mort, probabil izbândea. S-a întors şi a investit banii câştigaţi, în România, într-o bază sportivă. Această bază se află pe un teren al statului român, aşadar sala de sport va rămâne a statului român. Nu cumva putem să arestăm şi noi statul român? Că statul român până la urmă ce este? Acolo sunt nişte inşi care stau în scaune puşi tot de noi, se erijează în statul român. Nu există aşa ceva, haideţi să-l arestăm pe statul român că acest stat român vrea să fure banul privat al unor oameni de bună credinţă pe nicio bază. Ştiu că este un dosar de milioane de euro la DNA în care este implicat clubul Olimpia, sunt implicaţi atât fosta directoare Mihaela Neagu, cât şi Corvin Nedelcu, acesta din urmă, împreună cu ilustrul ministru Funeriu, „repartizând“ perla clubului Olimpia, hotelul, cantina-restaurant şi bazinul de înot, construite cu fonduri publice considerabile către această fostă directoare. Mie mi-a transmis Corvin Nedelcu că nu mă pot pune cu ei, investitori strategici pe suprafaţa respectivă (Marius Mihăiţă, Andrei Ceauşescu). Dar, probabil nu le-a venit rândul acestor strategi ai sportului românesc. Chiar aveam încredere totală în justiţie, dar acum m-am lecuit, cum să mai am încredere dacă anumiţi oameni care dirijează nişte chestiuni mi-au spus anumite lucruri şi ele s-au întâmplat exact aşa cum au vrut ei. Pe mine ce mă intrigă este atitudinea. Cum poţi tu, tinere Ponta să vii să conduci Guvernul României şi să spui că la Olimpia este treabă penală, iar tu ministrul sportului, Bănicioiu, să spui că dezvoltăm sportul, dar să spui că acolo lucrurile nu stau bine, indicând numele lui Constantin Cătuţi, dar semnezi să dărâmi o sală de sport, practic altfel decât spui!?! Apoi ce s-a întâmplat? L-au reevaluat. De aceea merge ţara noastră aşa. Deoarece cei care vin prin funcţii nu conduc ei, nu sunt aplecaţi la nevoile oamenilor şi la problemele lor reale. Cu toţii sunt nişte sfidători. Fac pe neputincioşii, nu îi interesează, îşi bat joc de oameni. Eu am fost un om de bună credinţă, am avut o situaţie financiară mai bună de la părinţii mei, credite bancare, din ce a muncit familia mea în toţi aceşti ani. Am venit către zona sportivă, unde sunt preşedinte de club, din pasiune, prima dată a fost interesul cu copilul meu pentru că face sport de performanţă, iar acum ajut sportivii. De exemplu, la tenis de câmp, un copil trebuie să aibă un buget anual de 25.000-30.000 euro, pentru a-i asigura tot ce are nevoie. Dacă te duci la strategii sportului, o să vezi că ei nu consumă doar atât, ei consumă 25-30 milioane euro. Pe ce? Pe hoţomănii de-ale lor. Fac raportări mincinoase de sportivi pentru a acapara bugete mari căci aceasta este practica performanţei în România.

Cum vedeţi rezolvarea? Mai există vreo şansă?
Când este bună-credinţă, te pui cu toate părţile implicate şi sunt oameni deschişi la dialog. Eu până acum v-am povestit de ziduri, care oameni deschişi la dialog? Când mergi la MTS, te gândeşti că te duci să rezolvi, dar nu ai cu cine. Mai era acolo o doamnă, un secretar de stat, Carmen Tocală. De câţiva ani, am avut şi cu dumneaei câteva discuţii. Ea se susţinea cu Ciocotişan şi Cătuţi, contabilul de la Olimpia. Este acolo o „încrengătură“. Am înţeles că beneficia de resursele sportului şi le direcţiona discreţionar, nu pe merite. Aceasta este realitatea de care avem parte.
La jumătatea construcţiei, constructorul l-a abandonat

Acest club Olimpia chiar nu poate beneficia de o conducere şi de o „guvernare“ sănătoasă?
Ba da, poate. Mă repet, când oameni de 30 de ani vor conduce, oameni care aveau 4-5 ani la Revoluţia română, când ei vor conduce destinele cluburilor de stat din România, atunci se va schimba ceva. Nu vreau să fiu înţeles greşit că şi eu am avut bunici, părinţi şi trebuie respectaţi, sigur. Dar prea mulţi bătrâni comunişti şi cu metehne vechi ne asupresc, şi atunci să îşi vadă de bătrâneţile lor şi să vină cei de 30 de ani să taie în carne vie cu altfel de mentalitate, să pună omul pe primul plan. Am văzut copii deştepţi, şcoliţi la noi sau pe afară, cu dorinţă de a face, de a schimba lucruri. Dar cât timp locurile sunt ocupate de aceşti „strategi“ care sfidează, nu vom reuşi.

Care vă este strategia pentru viitor? Veţi continua să luptaţi?
Strategia mea a fost următoarea: în acest parteneriat a intrat Sindicatul Naţional al Poliţiştilor, cel mai mare sindicat din România, iar la organizaţia teritorială a Inspectoratului General al Poliţiei Române, am fost ales preşedinte. Am fost ales de oameni care mă cunosc de peste 25 de ani, oameni care ştiu că pot face şi mişca lucruri. Diferenţa dintre aleşi şi numiţi, chiar şi numiţii statului, este aceea că în general cei aleşi iubesc oamenii, pe când cei numiţi iubesc interesul personal. Şi la vârful acestui partene­riat sunt oameni care au înţeles că aceasta este o ramură a dezvoltării celei mai mari organizaţii sindicale, dar încă trenează o aripă securistică, persoane care lâncezesc zilnic pe posturile tv, care nu au făcut nimic în viaţa lor şi nici în infrastructura organizaţiei. Când au constatat cu propriii ochi că viziunea mea este performantă şi că am făcut ceva util pentru oameni, pentru activităţi sportive şi refacerea capacităţii de muncă, au înnebunit. Şi au zis: „Bine, şi acum ce facem? Ascultăm ce spune Borovină să facem şi la Braşov, Constanţa şi Timişoara?“. Şi eu le-am răspuns: DA, aşa trebuie să dezvoltăm, desigur nu putem în toată ţara, că acest lucru l-a făcut deja Udrea cu bani publici. Şi pentru acest lucru ar fi trebuit să fiu chemat de guvern, să patenteze acest complex util oamenilor şi performanţei sportive, să compare şi costurile de achiziţie şi pus în operă cu cele de la mult „hăituitul“ stat şi nu să ne sfideze tot felul de non-valori! Ştiţi ce spune statutul organizaţiei noastre, chiar la articolul 1? „SNPPC s-a constituit în scopul apărării drepturilor şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor săi“. Şi în cazul de faţă, eu, pentru că sunt singurul din cei 50.000 de membri care am pus banii personali ai familiei, o sumă considerabilă, pentru solidaritate şi a realiza un lucru util pentru performanţa sportivă şi refacerea capacităţii de muncă, mă văd nevoit să lupt pentru apărarea acestora, implicit a edificiului sportiv ridicat. Pentru că partenerii mei cu mentalităţi învechite precum „timpul trece, leafa mare merge“, „noi ne facem că muncim“, au alte priorităţi. Vă spun cu toată responsabilitatea că de când lumea şi pământul, „faptele vorbesc“, dar societatea noastră a cam fost acaparată de tot felul de persoane care vorbesc mult şi nu fac nimic. Şi până la urmă, diferenţa dintre imposibil şi posibil se află în hotărârea fiecăruia dintre noi. Am dus o forţă în care am zis că nu poate să ne lipsească românismul, fibra de coloană la toţi cei care mai pot face ceva în ţara aceasta, pentru că eu sunt un adept care nu vreau să fac umbră la stradă degeaba. Dacă pot să fac nişte lucruri pe unde trec, este în regulă, dacă nu, mai bine îmi văd de treaba mea. Şi din această cauză nu merg lucrurile bine la noi în ţară, pentru că sunt tot felul de persoane care conduc diferite instituţii şi care chipurile ştiu ei tot. Să descentralizeze, să li se dea puterea acelora care au diferite domenii să conducă, să decidă, nu trebuie să luăm lumină. M-am lovit de aceste lucruri, a fost înfiripată atât de tare caracatiţa şi încă mai este că nu puteai să mişti nimic în ţara acesta fără să iei lumină şi permisiune. La jumătatea construcţiei, constructorul m-a abandonat, i-a fost frică deoarece a fost chemat la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi avea aproape 200 de angajaţi. Mi-a spus că i s-a transmis că îi închide firma, un constructor mare de profil metalic, vă daţi seama în ce luptă, ce vâltoare şi vârtej am fost eu? Să îl vedeţi apoi pe Borovină pe schele, să mă apuc să construiesc cu alţi oameni.

Îi este teamă doar de Dumnezeu

Vă este teamă, domnule Borovină?
Nicio secundă, îmi este teamă doar de Dumnezeu! Chiar dacă pare generic, mie chiar de Dumnezeu mi-e frică, de tâlharii aceştia, nicio secundă. Puteam să ies cu povestea aceasta public mai devreme, dar am strâns şi am stat şi am zis: „Hai să vedem, cei care conduc sportul românesc şi din partea cealaltă nişte oameni de bună credinţă, nişte oameni privaţi, ce cer unii, ce cer alţii?“. Şi acum vin eu şi vă întreb pe dumneavoastră ca experienţă că vorbiţi de ani de zile şi revista merge cum merge la noi în ţară deoarece ei suprimă tot, dacă ar putea să suprime, ar suprima şi aerul pe care îl respirăm. Care este câştigul CS Olimpia, al MTS, al statului român, dacă o sală de sport de-o complexitate şi de-o utilitate cum nu prea avem în România, o distrugem, o dăm jos? Care este beneficiul? Să aducem un teren de zgură la starea iniţială? În condiţiile în care această sală de sport are autorizaţie definitivă şi irevocabilă, este câştigată. Despre ce vorbim? Cu toţi miniştrii fricoşi am vorbit, şi oameni care s-au trezit cu cartoful fierbinte, dar care nu au putere de decizie. Ei nu sunt miniştrii neamului şi sportului românesc, căci dacă erau, ne-ar fi sprijinit. Sper ca noul ministru, doamna Elisabeta Lipă, să aibă voinţă şi putinţă să vină la faţa locului şi să nu fie ca predecesoarele dânsei. De asemenea, invit şi pe Preşedintele României, jucătorul de tenis Klaus Iohannis, pentru a vedea că există semeni cu lucruri bine făcute, iar cei care conduc din partea Statului vor să distrugă, aşa cum au distrus resursele sportului ani de zile.