Miercuri, 16 ianuarie, cu începere de la ora 19:00, Sala Regimentul de Gardă “Mihai Viteazu” Bucureşti va găzdui disputarea partidei dintre CSA Steaua Turabo şiPolitehnica Iaşi, meci al cărui rezultat va conta pentru etapa cu numărul 26 a campionatului în curs de desfăşurare.
CSA Steaua Turabo se află actualmente pe poziţia a cincea, cu un total de 41 de puncte acumulate de-a lungul a 17 victorii şi 7 înfrângeri, dar având şi un meci mai puţin disputat, cel din etapa precedentă împotriva celor de la CSM Bucureşti. Roş-albaştii trec actualmente printr-o perioadă mai puţin prielnică, suferind două înfrângeri consecutive în ultimele meciuri, pe terenul celor de la BC Timişoara, cu scorul de 68-67, şi pe teren propriu, în favoarea celor de la CS Otopeni, cu scorul de 76-78.
De cealaltă parte, cei de la Poli Iaşi ocupă locul al 14-lea în clasamentul Diviziei A, totalizând 30 de puncte în urma a 5 victorii şi 20 de înfrângeri. Echipa din Moldova se poate lăuda cu două ultime partide foarte bune, obţinând o victorie neaşteptată pe teren propriu în faţa echipei CSM Bucureşti cu scorul de 97-84 şi cu un meci foarte bun reuşit în faţa campioanei en-titre, CSU Asesoft Ploieşti, încheiat totuşi cu un eşec la scorul de 82-93.
Delegaţi pentru arbitrarea partidei au fost Liviu Ioaniţa, Valentin Negrea şi Alexandru Vasile, comisar din partea Federaţiei Române de Baschet fiind desemnat Florin Balosescu.










Leave a Reply