Echipa de baschet masculin CSM Bucureşti a învins sâmbătă, pe teren propriu, BC Târgu Mureş, scor 72-69, într-un meci contând pentru etapa a 17-a a Diviziei A.
Meciul a fost foarte disputat, ambele echipe luptând de la egal la egal până la finalul celui de-al patrulea sfert. În faţa a 350 de spectatori care au umplut Arena de Baschet din Capitală, CSM Bucureşti a intrat mai decisă în meci şi a câştigat primul sfert cu 25-14. Sfertul al doilea a fost câştigat, însă, de BC Târgu Mureş, scor 14-21. În sfertul al treilea, bucureştenii au jucat cu mai mult entuziasm şi s-au impus din nou, 20-16. Deşi au pierdut ultimul sfert, scor 13-18, CSM Bucureşti a reuşit să se impună la finalul partidei, scor final 72-69.
De la echipa gazdă s-au remarcat Martinici (33 de puncte marcate) şi Căruţaşu (11 puncte reuşite), iar de la oaspeţi a ieşit în evidenţă Cooley (18 puncte înscrise).
Iată şi celelalte rezultate ale etapei:
Gaz Metan Mediaş – Politehnica CSS Unirea: 105-54
BC Csikszereda M. Ciuc – CS Energia Rovinari: 81-89
BC Timişoara – U Mobitelco BT: 72-71
CS Dinamo Bucureşti – CSS Giurgiu: 83-71.









Leave a Reply