CSM Digi Oradea şi-a reconfirmat superioritatea în polo-ul românesc, după dubla victorie repurtată în faţa Stelei. Dacă ieri a fost 7-6, astăzi tabela a avut proporţii. Oaspeţii au speculat orice eroare a militarilor, marcând de fiecare dată aproape, în superioritate.
Antrenorul stelist, Gelu Lisac, a fost eliminat în prima parte, iar apoi, după pauza mare, Ghiban şi Chioveanu au fost trimişi la cabine pentru limbaj necuviincios la adresa unuia dintre oificiali. Chiar şi în aceste condiţii, Alexandru Matei a marcat două goluri senzaţionale, de la mare distanţă, închizând practic meciul cu tabelă favorabilă la 8-1.
Un alt capitol la care au excelat în ambele jocuri orădenii a fost înotul. Oaspeţii au câştigat toate angajamentele, iar pe contraatacuri, caschetele albastre au dat senzaţia că au o viteză în plus. Scor final 11-2, iar Oradea pleacă acasă cu toate punctele.
Steaua rămâne fără victorie de la inaugurarea propriului bazin, având un egal, 9-9 în amicalul cu Dinamo, şi cele două eşecuri cu Oradea.
CSM Digi Oradea are acum 12 puncte avans faţă de Steaua şi pare hotărâtă să mai obţină un titlu naţional.










Leave a Reply