Am constatat cu bucurie că în acest week-end, cei de la GSP TV au transmis în direct şi în premieră partide din campionatul de fotbal al continentului nord-american. MLS, cum este numită liga profesionistă de peste Ocean, reuneşte la start formaţii din SUA şi Canada, după modelul celorlalte sporturi majore americane. acest fapt a stârnit criticile FIFA, care nu acceptă astfel de combinaţii între ţări.
Americanii au mers însă pe premiza lor istorică de a face spectacol, iar ipoteza conform căreia soccer-ul nu ar fi popular peste Ocean cade, din moment ce stadioanele au fost pline la toate meciurile. Chiar la primul joc văzut pe micul ecran, duminică de dimineaţă, am avut surpriza să îl văd arbitrând meciul dintre Seattle şi montreal, scor 0-1, pe românul Silviu Petrescu. Fiul fostului arbitrul FIFA braşovean Radu Petrescu.
Meciurile au doza lor de spectacol, o mulţime de vedete de pe Bătrânul continent sau din America de Sud găsindu-şi un loc interesant în MLS pentru a-şi interpreta cântecul lebedei.
Competiţia este şi ea diferit structurată, cu conferinţe şi play-off, aşa că este animată şi curiozitatea unui iubitor de fotbal obişnuit cu şabloanele standard din campionatele europene.
Poate mai presus de toate cele spuse până acum, îmi place fotbalul jucat pe acele stadioane care nu sunt de fotbal ci de fotbal american, pentru că în 1994, pe astfel de gazoane România obţinea cea mai mare performanţă la un Campionat Mondial. Atunci când am pierdut agonizant sfertul de finală cu Suedia, la penalty-uri şi am ratat un meci incredibil în semifinală, cu Brazilia, viitoarea campioană a lumii.
Atunci am descoperit de fapt că fotbalul se poate juca şi în America. Doi ani mai târziu, în 1996, la Jocurile Olimpice de la Atlanta, fotbalul şi-a depăşit statutul de cenuşăreasă olimpică, graţie evoluţiilor extraordinare ale Nigeriei, care bătea Mexic, Brazilia şi Argentina pentru o medalie de aur puţin scontată.
Sunt, consider eu, suficiente motive de a ne bucura de faptul că fotbalul european începe să devină al cincilea sport major în SUA şi Canada, după baschet, hochei, fotbal american şi baseball.










Leave a Reply