Despre Octavian Bellu s-a scris şi se va scrie mulţi ani de acum înainte. Aceasta deoarece el se află printre românii care au reprezentat cu mândrie steagul românesc peste hotare. Cel mai titrat antrenor din lume sau omul sinonim cu victoria a împlinit pe 17 februarie 60 de ani şi a fost de acord să acorde câteva cuvinte revistei Sport Revolution.
S.R.: Urmează campionatele de la Ber lin. Aţi trasat anumite obiective pen tru această competiţie?
O.B.: Nu. Obiectivele sunt ale Federaţiei. Noi avem un plan de pregătire. Important este de ştiut că la Europene vor merge numai fetele care vor demonstra că sunt pregătite pentru acest concurs şi cele care şi-au respectat sarcinile. Europenele sunt o etapă premergătoare Campionatelor Mondiale de la Tokyo şi a Jocurilor Olimpice de la Londra.
S.R.: În momentul de faţă sunteţi mulţumit de stadiul în care sunt fetele?
O.B.: N-am fost niciodată mulţumit. Nici în situaţia în care am câştigat 4 medalii de aur la Jocurile Olimpice. Automulţumirea este un factor inexistent în acest sistem care tinde spre atingerea per fecţiunii. Decalajul între România şi ţările de pe podium de la Rotterdam (Ru sia, S.U.A. şi China) este destul de mare. Încercăm să reducem pe cât posibil această diferenţă astfel încât la J.O. să avem posibilitatea să luptăm cu aceste puteri din gimnastica mondială de la egal la egal.
S.R.: Referitor la Olimpiada de la Londra, ce performanţe credeţi că se pot obţine?
O.B.: La Olimpiada de la Londra nu discutăm de performanţe atâta timp cât nu vom respecta etapele pe care le-am stabilit.Bineînţeles că, eu cel puţin, nu mi-am propus niciodată medalia de bronz. Încercămsă obţinem medalia de aur. Unde o vom obţine este mai greu de previzionat de pe acum, dar facem tot ce de pinde de noi ca etapele să fie respecta te cu stricteţe. În situaţia în care vedem că cele 5-6 componente ale echipei nu se ri di că la nivelul cerinţelor pe care con cu ren ţa ţi le arată în fiecare zi, vom schimba strategia şi vom orienta pregătirea că tre posibilităţi de a câştiga medalii individuale.
S.R.: România a avut tot timpul o echi pă puternică de gimnastică, dar de fiecare dată a existat şi un lider de generaţie. Cine este liderul acum?
O.B.: Eu aş spune că România a avut cam de fiecare dată în echipele olimpice şi campioane mondiale 2-3 gimnaste foar te valoroase. Deci echipa este cea care, în perspectiva unei competiţii de mare anvergură, le duce pe indi vi dua lităţi către finalele de individual compus şi pe aparate. De aceea nu mi-am pierdut speranţa că vom reuşi să alcătuim o echipă. Fetele sunt foarte eterogene. De la nivelul Sandrei Izbaşa până la ultimele componente ale echipei care nu prea şi-au făcut treaba la acest campionat.
S.R.: Recent aţi împlinit 60 de ani. Care credeţi că au fost atuurile care v-au adus atât de mult succes în viaţă?
O.B.: Eu cred că, pe lângă atuurile per sonale: răbdare, perseverenţă, rigoare, disciplină, severitate chiar, am avut parte de o generaţie foarte bună de antrenori şi copii care şi-au dorit performanţa. Această îmbinare între perseverenţa noastră ca antrenori şi răbdarea, dorinţa de performanţă, spiritul de învingător pe care l-am descoperit la sportive a dus la performanţele pe care le ştim cu toţii. Însă este
clar că de unul singur nu aş fi reuşit. De fiecare dată mă gândesc şi la colegii mei. Mai mult decât atât, pe lângă antrenori, există toţi ceilalţi factori care au sprijinit pregătirea: Federaţia, Comitetul Olimpic, administraţia locală la Deva, şcoala din Deva, profesorii, femeile de la bucătărie. Practic toţi cei care s-au învârtit în jurul acestor copile şi le-au asigurat de fiecare dată tot ceea ce le era necesar pentru a se pregăti foarte bine.
S.R.: Sunteţi un model pentru milioane de oameni. Cine a fost modelul lui Octavian Bellu?
O.B.: N-aş vrea neapărat să fiu un model. S-a discutat de Cartea Recordurilor, un prag sau un număr de medalii. În sport, recordurile există ca să fie depăşite. Bineînţeles că nu poţi să pretinzi tuturor să stea 24 de ani într-o curte de cămin şcolar sau o cameră de cămin şcolar. Mie mi-a plăcut. Nu am considerat ieşit din comun nimic din ceea ce mi s-a solicitat. Ca să dau totuşi un răspuns între bării, acesta ar fi profesorul meu, Gheorghe Mătuşa, care, din păcate, nu mai este în viaţă. Mi-a plăcut ca om; ţinuta lui, atitudinea, modul în care comunica cu noi, elevii, modul în care ne-a insuflat această dorinţă de a face mişcare, tactul pedagogic pe care l-a avut, modul în care ne-a educat să ştim la rândul nostru să comunicăm cu ceilalţi. El mi-a fost exemplu ca om, ca pedagog. Aşa cum vă aminteam mai de vreme legat de modul meu de a fi: disciplinat, corect, perseverent, răbdător, riguros, chiar sever. Toate acestea
el mi le-a arătat ca nişte factori esenţiali fără de care eşti un trecător prin viaţă.
Leave a Reply