Cele mai bune 16 echipe masculine de baschet de pe continentul nostru, repartizate în două grupe de câte opt, au început faza secundă a competiției sub semnul surpizelor. Deținătoarea trofeului, Olympiacos Pireu, a fost învinsă la patru coșuri, 74-82 (44-40) de formația spaniolă Caja Laboral Vitoria, calificată în extremis, de pe locul al patrulea din grupa C. Ibericii au avut un sfert trei remarcabil, 27-11, ducând scorul la 67-55, pe care l-au gestionat excelent, apropiindu-și victoria. Principalii marcatori au fost Lampe, 25 și Spanoulis, 18. În aceeași grupă F, o altă favorită, Maccabi Electra Tel Aviv, câștigătoare în grupa B a fazei anterioare, a pierdut la o diferență de zece puncte, 69-79 (35-44) pe terenul italienilor de la Montepaschi Siena, cele mai multe puncte, 18, reușindu-le Ress, de la gazde și James, de la oaspeți. Tot în grupa F, Himki Moscova s-a impus în fieful celor de la Besiktas Istanbul cu 80-75 (45-39), coșgeterii partidei fiind Fridzon, 20 și Christopher, 20. S-au jucat și două meciuri din grupa E, încheiate cu victorii scontate ale echipelor Real Madrid, 77-63 (38-34) la Alba Berlin și Unicaja Malaga 85-82 (39-45) cu Brose Baskets Bamberg. Ultimele trei jocuri se vor disputa în această seară.










Leave a Reply