Liviu Paraschiv (antrenor Oţelul Galaţi): “Felicit echipa gazdă, a jucat mai motivat şi a reuşit să câştige. Noi am avut o cădere inexplicabilă în joc şi am ajuns să fim conduşi chiar la 4 goluri. Am ratat nepermis de mult. Cred că pe undeva s-a simţit şi oboseala acestui drum lung, pentru că am pornit sâmbătă dimineaţa spre Baia Mare. Consider că e un rezultat meritat de gazde. Locul 5, însă, ultimul care duce în cupe europene, este departe şi de noi şi de Baia Mare!”
Lucian Ghiulai (antrenor HCM Ştiinţa Baia Mare): “A fost un joc foarte greu, pentru ca am intalnit o echipa extrem de motivată, care şi-a jucat ultima şansă de a se califica în cupele europene. Noi am prestat un joc bun, chiar dacă nu ne-am ridicat la nivelul celor prestate în compania Clujului sau a Zalăului. Se simte deja oboseala finalului de campionat, dar fetele au luptat într-un mod exemplar şi au câştigat meritat.”
Eliza Buceschi (jucătoare HCM Ştiinţa Baia Mare): “A fost o partidă dificilă, dat fiind că ambele echipe şi-au dorit mult cele 2 puncte şi sunt de valori apropiate. Putea fi egal, putea câştiga Oţelul, noi ne bucurăm însă că am câştigat azi. Parcă am avut un plus de dorinţă de a învinge în ultimele minute faţă de adversarele noastre. Era important să câştigăm azi şi sperăm în victorie şi etapa viitoare, când jucăm, tot acasă, cu Tomis Constanţa”










Leave a Reply