„Dincolo de plăcere, expediţia este metanoia pentru mine“

* Interviu realizat de câtre  Alexandru Benga în exclusivitate pentru revista “Sport Revolution”

Alpinismul: trufie sau metanoia? Everestul nu este un must have dar nici stru­gurii nu sunt acri! Chemarea destinului mai puternică decât orice tentaţie urbană? Solitudinea stancilor- un paradis doar pentru iniţiaţi? Încercăm să obţinem un răspuns de la domnul Ciprian Lolu, salvator montan în cadrul Serviciului Salvamont Zărneşti, ghid montan si instructor de schi-alpinism precum şi montaniard, aşa după cum dânsul a ţinut ca să sublinieze.

Sport Revolution: Domnule Ciprian Lolu, ce vârstă aveţi şi de cât timp lucraţi ca salvator montan?

Ciprian Lolu: Am 34 de ani, în noiembrie fac 35… sunt la Salvamont Zărneşti din 4 noiembrie 2000 când m-am înscris ca şi aspirant şi evident voluntar iar din octombrie 2002 am fost angajat pe post de titular.

SR: Ce trăiri aveţi în timpul unei operaţiuni de salvare şi mai ales după?

CL: Sunt diferite stări, numai entuziasm nu este având în vedere situaţia respectivă. La prima mea acţiune, una de căutare a unui turist,  l-am găsit decedat… după o muncă de o zi întreagă ajunsesem acasă să fiu copleşit de acest caz şi nu am putut mânca două zile. Ulterior am învăţat de la şeful meu şi de la colegii mei mai în vârstă cum trebuie să fii “ rece” în acţiune şi mai ales după.

SR: Cum reacţionează turiştii accidentaţi după ce îi salvaţi… bănuiesc că vă sufocă în mulţumiri şi invitaţii la bere, poate ceva bani drept mulţumire…?

CL: Da, ar fi minunat să fie aşa… dar vai, nu… acest fapt se întâmplă foarte rar… de fapt cred că în toţi aceşti 13  ani  numărul de cazuri în care un turist salvat să se întoarcă şi să îmi spună “de tine îmi aduc aminte, când ai venit-  acum nu ştiu câţi ani – după noi “ le poţi număra pe degetele de la o singură mână.

SR: Bănuiesc că pasiunea pentru munte v-a îndreptat spre această meserie şi mai ales spre alpinism.  Este costisitor?

CL: La mine, performanţa a început odată cu meseria pe care o practic pentru că de condiţia fizică şi tehnică pe care o am depinde viaţa oamenilor după care ma duc să-i ajut. Îmi place schi-alpinismul şi am participat ani buni la competiţiile de acest gen inclusiv la “Patrula Gheţarilor “ în 2010, care este cea mai mare competiţie de schi alpinism din lume şi care are loc în Elveţia. Costuri… orice sport poate fi scump dacă vrei să fii în top… echipament, alimentaţie şi antrenament …  un sacrificiu absolut. Din păcate, în ultimii 3 ani nu am mai putut susţine financiar acest stil de viaţă dar vreau să mă reîntorc la competiţii. Am pentru anul viitor câteva obiective mari şi provocatoare : reîntoarcerea la “Patrula Gheţarilor”, “Pierra Menta” şi apoi cele din circuitul naţional .

SR: Care vârf de munte v-a pus cele mai multe probleme din punct de vedere al escaladei?

CL: Hmm…  cred că cel mai dificil a fost Khan Tengri (7010m)

SR: V-a venit vreodată ideea să vă lăsaţi de acest sport, în momentele de greutate?

CL: Niciodată.

SR: Domnule Ciprian Lolu, ce înseamnă alpinismul în accepţiunea dvs?

CL: Pentru mine reprezintă libertate, un mod aparte de a fi liber tu cu Dumnezeu… mă simt mai în siguranţă pe munte decât pe trotuar… o formă de maturizare şi formare de caracter…

SR: Everestul este totul pentru un alpinist? A nu-l atinge înseamnă cumva o ratare în domeniu?

CL: Nu, în nici un caz… pentru mine, Everestul nu înseamnă alpinism cu adevărat… nici pe departe…

SR: Nu cumva strugurii sunt acri?

CL: Nu, şi să mă explic: alpinismul nu înseamnă să-ţi umpli pieptul cu medalii cu vârfuri atinse care mai de care mai înalte dar din care nu-ţi aduci aminte decât teama, setea, răsuflarea adâncă şi fireşte senzaţia de a fi pe vârf, care atenţie! se poate confunda cu trufia şi ea se plăteşte! Aşa că, la fel ca şi Lionel Terray, eu mă consider montaniard. Urci-urci dar mai priveşti şi în jur pe unde mergi, ce anume explorezi şi mai ales te cunoşti, te descoperi tu pe tine.

SR: Deci nu vă enervează că Everestul este acolo şi nu sunteţi pe el, în vârf?

CL: Nici vorbă, îl salut de fiecare dată cu respect şi când voi considera că nu va fi o trufie din partea mea poate o să încerc să ajung pe el, dacă o să mai am timp şi energie. Din păcate, Everestul este de mult timp o afacere, o industrie mondială care nu mai are prea multe în comun cu ideea de iubire de munte. Poate nu o să vă vină să credeţi dar sunt alpinişti care încearcă Everestul doar din vanitate.

SR: Foloseşte la ceva orgoliul, acolo pe stâncă, atunci când vă căţăraţi?

CL: Pentru mine, categoric nu! Pe verticală, simt şi trăiesc doar stări benefice.

SR: Am înţeles că în septembrie urcaţi din nou în Alpi. Unde, cum, cu cine…

CL: Proiectul vieţii mele este “82+” început în 2005 şi care înseamnă parcurgerea sau atingerea tuturor vârfurilor de peste 4000 m din Alpi şi a celor mai importante vârfuri din lanţul Alpilor  care nu ating 4000m. Este ca şi o obligaţie morală faţă de mine, totul pornind atunci când mi s-a dat şansa de a-mi continua viaţa: avalanşa din 18 ianuarie 2004. În toamna aceasta continui linia 4-miarilor din zona Chamonix şi anume: Dent du Geant -Aiguilles de Rochenfort -Grand Jourasses, alături de un bun prieten  care lucrează în cadrul Jandarmeriei  Montane din Chamonix.

SR: Ce loc ocupa Piatra Craiului în inima dvs?

CL: Este muntele meu de suflet.

SR: Ce personalitate v-a influenţat în mod decisiv viaţa ?

CL: Patrick Berhault este cel care a declanşat în mine conştientizarea faptului de a fi profesionist în ceea ce fac, serios şi sincer şi nu în ultimul rând puterea de a nu-mi fi frică atunci când este vorba de ceea ce fac. Starea „aceea” pe care o experimentezi pe munte trece cu mult dincolo de plăcere, expediţia este metanoia pentru mine. Sper că veţi înţelege că nu este nebunie ceea ce fac, este doar un stil de viaţă.

SR: Domnule Ciprian Lolu, vă mulţumesc şi vă urez drum bun, timp bun!

*Material preluat din numărul 41 al revstei “Sport Revolution”.