În perioada 21-25 august, România a găzduit cea de-a V-a ediţie a Campionatului European de taekwondo WTF la cadeți și paralimpici. Evenimentul a avut loc la Sala Polivalentă din București şi a reunit peste 400 de sportivi din 41 de ţări. De asemenea, între 12-18, la Montreal, paralimpicii din lumea întreagă s-au întrecut la Campionatul Mondial de înot, unde România a fost reprezentată de doi sportivi, Naomi Ciorap şi Petrişor Prundaru.
Sub patronajul Federaţiei Mondiale de Taekwondo (World Taekwondo Federation), la Complexul Sportiv Național Sala Polivalentă din București, a avut loc Campionatul European de Taekwondo – Paralimpici, concurs destinat persoanelor cu diverse grade de handicap la membrele superioare.
La eveniment au fost prezente numeroase personalități marcante la nivel sportiv internațional, printre care domnul Athanasios Pragalos președintele Uniunii Europene de Taekwondo (ETU), Kalamaddin Heydarov vicepreședinte al Federaţiei Mondiale de Taekwondo (WTF), Aleksandr Shlychkov președinte al Uniunii Europene de Taekwondo pentru Paralimpici (EPTU). De asemenea, au participat la eveniment şi o serie de personalități ale vieții culturale și sportive din Romȃnia cȃt și din conducerea Ministerului Tineretului și Sportului, a Primăriei și Prefecturii București.
Taekwondo este un sport practicat de peste 2000 de ani în partea estică a Asiei, respectiv Coreea și care, odată cu dezvoltarea activităţii sportive din ultimii ani, a căpătat o aderență deosebită la nivel mondial. Avȃnd statut de disciplină sportivă olimpică din anul 2000 ȋn cadrul Jocurilor Olimpice de vară este practicat la nivel mondial de aproximativ 7.000.000 de sportivi ȋn regim de performanță.
Campionatul Mondial de Ȋnot
Ȋntre 12-18 august, la Montreal, a avut loc Campionatul Mondial Paralimpic de Ȋnot. Au participat 489 de sportivi din 49 de ţări. Am avut și noi doi reprezentanți: Naomi Ciorap (17) și Petrișor Prundaru (18), ambii de la Centrul Lamont din Cluj.
Petrișor s-a clasat pe locul 5 la proba de 200 m individual mix şi pe locul 6 la 100 m bras. Naomi s-a clasat pe locul 6 la proba de 100 m fluture, cu cel mai bun timp personal 1:19.37. Naomi Ciorap a reprezentat Romȃnia ȋn cadrul Jocurilor Paralimpice de la Londra, din 2012.
Pentru a ajunge la Campionatul Mondial, Naomi Ciorap şi Petrişor Prundaru, de la Centrul Lamont Cluj, au participat la Openul de Nataţie al Rinului de Nord-Westfalia de la Hamm, Germania, din 14 aprilie 2013, în vederea calificării pentru Campionatul Mondial Paralimpic de Nataţie; ei au fost însoţiţi de Claudiu Radu, antrenorul lor. Aceasta a fost o competiţie de calificare pentru Campionatul Mondial de la Montreal, Canada, din august 2013.
Rezultatele au fost următoarele: Naomi Ciorap a câştigat 4 medalii de aur şi una de argint şi s-a calificat pentru alte trei stiluri: 100m spate; 100m fluture şi 200m individual mixt; Petrişor a câştigat 2 medalii de aur şi 2 de argint şi s-a calificat pentru 100m bras şi 200m individual mixt. Elisei a câştigat două medalii de bronz, fără să se califice pentru Campionatul Mondial, dar are mari şanse de calificare pentru Campionatul European de anul viitor.
Aceasta este o performanţă foarte bună pentru echipa de nataţie a Centrului Lamont, care asigură mari şanse de calificare pentru Jocurile Paralimpice de la Rio, din 2016.
Naomi Ciorap, din Cluj-Napoca, s-a născut pe 10 iulie 1996 și este cea mai tȃnără membră a echipei. Este elevă la Școala de Nevăzători din Cluj, a ȋnceput ȋnotul ȋn 2008, iar din 2009 a intrat ȋn echipa națională. Prima competiție internațională a fost ȋn Germania ȋn 2009.
Ȋn aprilie 2011, a doborȃt recordul mondial al Asociației Sportivilor Nevăzători ȋn clasa ei S13 la 100 m fluture și 50 m spate. Este ȋn prezent pe locul 6 ȋn Europa.
FOTO: Comitetul Paralimpic Român
* Articol scris de George Pistol și preluat din numărul 41 (august) al revistei Sport Revolution










Leave a Reply