Federaţia Romănă de Rugby anunţă cu durere dispariţia lui Adrian Rădăcină (Bârlad), sportiv component al echipei naţionale de rugby U17, care s-a înecat în dimineaţa de duminică, 19 iunie, în lacul Snagov.
Adrian Rădăcină (sportiv al CSS Barlad) era component al echipei naţionale de sub 17 ani care se afla în cantonament la Snagov pentru a pregăti turneul “Black Sea Cup”, ce va avea loc la Bucureşti săptămâna viitoare.
FRR aşteaptă concluziile cercetărilor Procuraturii cât şi ale Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”.
Federaţia Română de Rugby precizează că sportivii aveau liber în momentul producerii accidentului. Un psiholog se află în acest moment în cantonamentul naţionalei, care începând de astăzi se va pregăti la Izvorani.
În ciuda instructajului făcut de staff-ul echipei şi de atenţionările dese ale acestora, jucătorul a sărit în lacul Snagov alături de mai mulţi colegi, deşi nu ştia să înoate, se arată într-un comunicat transmis de FRR.










Leave a Reply