V-aţi gândit vreodată că sportul are legătură cu cercetarea, mai exact cu cercetarea ştiinţifică? Că sportivii şi performanţele lor trebuie să treacă în primul rând prin laboratoarele de ştiinţă? Mulţi oameni din domeniul sportului sau împătimiţi ai sportului încă nu ştiu că există un Institut de Cercetare pentru Sport în România. Însă acesta există şi face viaţa sportivilor mai uşoară cu ajutorul specialiştilor, doctorilor şi biochimiştilor săi. În primul rând, am aflat cât de necesară este cercetarea în obţinerea şi depăşirea performanţelor sportive.Despre cum ajută cercetarea sportivii,cum slăbesc sau cum se îngraşă aceştia, lucruri esenţiale despre nutriţie, despre performanţă şi munca de laborator ne-a vorbit domnul Dorel Tocitu, şeful Laboratorului de Biochimie din cadrul Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport în cele ce urmează:
S.R.: Cât de mult contează cercetarea în performanţa sportivă? Şi nu numai în cercetarea sportivă, cum procedaţi când vine un om obişnuit la dumneavoastră, care practică sport şi spune că vrea să-şi îmbunătăţească tonusul? În funcţie de algoritmii pe care dumneavoastră îi stabiliţi, de cercetarea pe care o faceţi, cum îi recomandaţi să lucreze pentru a fi mulţumit, pentru a-i fi mai bine?
D.T.: Nu există rezultate mari în sportul mondial şi inclusiv la noi în ţară care să nu treacă prin laboratoarele de şti inţă. S-a depăşit de mult timp etapa în care un singur antrenor cu flerul lui şi cu experienţa lui de o viaţă a putut să facă performanţă, să scoată maxim. Au fost şi astfel de vremuri, când nu am avut tehnologia respectivă sau informaţiile respective. Acum însă lucrurile sunt mult avansate şi există lângă echipele mari sau lângă un mare sportiv de performanţă un biochimist, un psiholog, un preparator fizic, un nutriţionist, un specialist în somn, pentru că nici somnul nu mai este lăsat la voia întâmplării. Există un alt specialist care îi programează viaţa sexuală, aceasta fiind trecută în planul de pregătire; bineînţeles aici vorbind de sportivii de cel mai înalt nivel, primii 10-15 în lume. O mai mare importanţă se acordă vieţii sexuale la băieţi. De exemplu, România nu are rezultate la fel de mari la băieţi cum are la fete: avem handbal fete şi nu avem handbal băieţi, la fel în cazul canotajului, atletismului, chiar şi la box şi gimnastică, fetele au rezultate mai bune. O partidă de sex înainte de competiţia de obiectiv te face să ratezi competiţia oricât de bine pregătit eşti, nu este adevărat că te ajută să elimini stresul sau emoţia de concurs. De asemenea, este o greşeală capitală ca un sportiv să întreţină relaţii sexuale după eforturi intensive. Are voie să facă sex de-abia după 24 de ore, chiar şi după 48 de ore de la meci sau antrenament! Cine este specialist şi înţelege, îmi susţine întru totul spusele.
S.R.: Spuneţi-mi, cât de importantă este munca de laborator? Ştim că acolo vă desfăşuraţi activitatea.
D.T.: În laborator căutăm să găsim indi vidualităţile din metabolism şi din reacţiile respective şi încercăm să le speculăm. Pot să am un tip care în mod natural utilizează lipidele şi atunci într-o cursă de anduranţă acesta va avea un tempo susţinut dar niciodată un finiş bun; prin urmare deja încep să mă gândesc să fac strategia de concurs cu el. El poate să facă două ruperi de ritm, dar repet nu va avea niciodată un finiş. Am tipi care sunt dependenţi de glucide cum sunt în cărţi, aceştia sunt excepţii şi trebuie un antrenament special pentru a învăţa organismul să utilizeze din primul moment fiindcă altfel ne spun specialiştii că lipidele intră în lucru după 45 de minute. Însă pot intra în lucru cum vrei, dacă înainte de concurs faci încălzire, care poate să dureze şi două ore. Pentru tipii de glucide trebuie să pregătesc finişul, lucrurile acestea nu mai rămân la latitudinea antrenorului sau experienţa lui. Eu sunt un chibiţ mai instruit, însă asta nu înseamnă că toţi antrenorii îmi ascultă sfaturile. Cu unii mă înţeleg din prima, suntem pe aceeaşi lungime de undă, însă cu alţii este posibil să nu mă înţeleg nici după cinci ani. Ei vin în continuare, deoarece chiar dacă utilizezi sau nu ce îţi recomand eu, vrei să ştii ce ţi-aş putea spune şi eu. Dar când nu utilizezi şi suntem într-un punct critic, eu îţi dau un raport scris pe care
mi-l asum sub semnătură ca să te poţi duce să te consulţi în piaţă şi cu alţi specialişti. Astfel, în următoarele trei luni, dacă persistă, fie că se va accidenta, fie că va fi o plafonare de rezultate şi că va pierde din asta. Atunci el, citind fenomenul, începe să capete încredere şi data viitoare când dau o diagnoză, nu voi mai fi întrebat de ce, nu trebuie să dau multe argumente, o crede de la bun început.
S.R.: Haideţi să ne îndreptăm puţin atenţia spre partea de nutriţie. Auzim cu toţii la televizor ideea de „Mâncaţi sănătos, nu mâncăm carne, hai să paştem iarbă!“. Dumneavoastră ce părere aveţi?
D.T.: Într-adevăr, mai nou au apărut tot felul de oameni-guru, fiecare cu părerile personale: beţi n litri de apă pe zi, mâncaţi după grupele sanguine… Oamenii care ştiu ceva despre nutriţie nu se amestecă în aceste treburi, ei îşi văd de cercetarea lor. Ce mâncăm trebuie privit în legătură cu ce s-a mâncat în ultimii zece mii de ani în arealul respectiv. Dacă avem un sportiv care vine dintr-o anume zonă a ţării şi acolo în ultimii 500 de ani în alimentaţia populaţiei s-au regăsit câteva componente de bază, atunci sportivul trebuie să le aibă în continuare. Este greşit să îi schimbi brusc alimentaţia pentru că organismul nu îi va permite. Ca un obicei alimentar să intre în codul genetic durează vreo 600 de ani. Din această cauză, condiţionarea genetică extrem de puternică a alimentaţiei ne impune anumite reguli.
S.R.: Cât de bune sunt suplimentele alimentare? Sau sunt ele bune?
D.T.: Din păcate suplimentele la care avem acces sunt o afacere! Ideea de bază, dacă o luăm de la rădăcină este că în fiecare zi trebuie să mănânce aproape şapte miliarde de oameni! Nu mai contează ce li se dă să mănânce… contează doar să nu ne fie foame. Prin urmare, mâncarea la care avem noi acces în prezent satură, dar nu hrăneşte! Avem nevoie de aminoacizi esenţiali, aceştia provin din cereale şi legume. Eu nu am calitatea să fac recomandări medicale deoarece sunt doctor în biochimia efortului, însă pot face anumite aprecieri. Îi pot spune sportivului: îţi trebuie de pe piaţă o proteină de calitate, un polivitaminizant bun, un polimineralizant, un factor de protecţie hepatică, îi spun doar clasa mare de substanţe, nu îi dau nume sau firmă. Dacă el vine la mine şi a ales ce este mai prost din piaţă, şi îl în treb costurile, atunci îi explic că la ace laşi preţ găseşte un alt produs mult mai bun decât cel ales de el. Ca să faci un campion mondial în lume ai nevoie de trei componente: antrenamentul este primul, urmează alimentaţia şi medicaţia permisă sau nepermisă. În România, ultimele două sunt inversate, deci avem antrenamentul, medicaţia şi alimentaţia.
S.R.: Despre alcool ce părere aveţi?
D.T.: Alcoolul pune la dispoziţie o can titate rapidă de energie, de aceea în unele sporturi este pe lista doping, este ca celelalte substanţe interzise. Alcoolul şi îngraşă, dar dacă te mişti la sală poţi
să bei, dar cu măsură ca în toate! Echilibrul este cel care ajută, omul fiind un animal omnivor, el trebuie să mănânce din toate. În momentul în care am scos una, indiferent care, într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp apar dezechilibre metabolice. Nenorocirea este că aceste dezechilibre nu apar imediat, fiindcă dacă beau o sticlă de whiskey astăzi, a doua zi mă trezesc mahmur, mă doare capul şi îmi dau seama că un litru de whiskey băut într-o seară îmi face rău. Însă dacă mănânc mâncare nesănătoasă astăzi, nici după un an de zile nu mi-e rău.
S.R: Cât de dificil este să slăbeşti? Sau chiar să te îngraşi?
D.T.: Trebuie să ne întoarcem la condiţionarea genetică despre care am vorbit şi mai devreme. Noi suntem pro gramaţi genetic; acum 5000 de ani, omul nu putea să mănânce în fiecare zi. Suntem
programaţi în felul următor: când am mâncat o dată pe săturate am utilizat ceva din componenta energetică şi restul o depunem sub formă de grăsime. Ulterior ne-am îmbunătăţit viaţa continuu,
dar şi aveam unele activităţi. Slăbitul sau îngrăşatul reprezintă doar o pro blemă de contabilitate – cât intră,atât trebuie să iasă! Noi suntem plani ficaţi să mâncăm 5000 de calorii şi să facem activitate tot de atât, însă în zilele noastre activitatea s-a redus la 2000 de calorii. Diferenţa de 3000 organismul ştie că trebuie să o depună sub formă de grăsime. De exemplu, se spu ne că berea îngraşă… nu berea în graşă, ci cantitatea de energie pe care o pun la dispoziţie 15 beri. Poţi să bei 15 beri, însă trebuie să faci şi 20 de ture de stadion şi atunci te menţii la greutatea dorită. Dacă bei 15 beri şi nu depui niciun efort fizic, alcoolul respectiv se transformă în grăsime şi se depune pe burtă, asta este ce îngraşă. Există o vorbă în popor că dacă eşti gras suferi cu glanda, cu tiroida, însă nu este universal valabil ci din contră! Slăbitul are două componente: una este numărul de adipocite, de celule adipoase care se for mează încă din copilărie. Prima condiţie este să mănânci aceeaşi cantitate de mâncare de şase ori la şase mese, nu o singură dată cum mâncăm noi, adică seara fiindcă viaţa şi ritmul ne-a impus acest lucru. De exemplu, dacă un sportiv are nouă kilograme în plus, când încep să îl ajut să slăbească, prima pe rioadă nu încep să se consume grăsimile de pe burtă, ci începe să se consume proteina contractilă care este o proteină de calitate pentru care a muncit mult. Dacă depăşeşti cu slăbitul un anumit punct, organismul spune stop fiindcă exis tă acolo un sistem de alarmă şi în cepe să caute alte surse energetice, deci nu se mai bazează pe proteina aceasta. Dar altfel, primele trei kilograme sunt din deshidratare şi din proteina contractilă pentru care poţi munci şase luni la sala de forţă. Există în permanenţă un echilibru pe care trebuie să îl stabileşti şi să îl măsori.










Leave a Reply