Ștefetele mixte ale României au avut o evoluție bună în ultima zi de la FOTE 2013, în dispută cu 18 echipe. La biatlon, Dorottya Buzas, Renata Racz, Hunor Gego și Raul Andrei Demeter au sosit pe locul 8, cu 1h29: 06,4, la mare luptă cu reprezentanții Belarusului, de care i-au despărțit 9,7 secunde. Au prins podiumul reprezentanții Ucrainei, 1h26: 15,1, Germaniei, 1h26: 16,6 și Austriei, 1h26: 37,0. La schi fond 4×5 kilometri Alin Cioancă, Reka Bajko, Daniel Pripici și Erzebet Sara s-au clasat pe 9, fiind cronometrați 1h02: 15,6. Rusia a luat aurul, cu 56: 09,7, Germania, argintul, 57: 36,9, iar Norvegia, bronzul, 58: 35,9.
O altă ștafetă mixtă a Germaniei a câștigat concursul de sărituri cu schiurile cu 888,5 puncte, urmată de Slovenia, 860,7 și Austria, 812,7. La slalomul paralel s-a impus Austria, secondată de Italia și Elveția.
Țara cantoanelor a mai luat un bronz la hochei, în urma victoriei cu 2-1 (1-0, 0-1, 1-0) cu Cehia, din finala mică a competiției.










Leave a Reply