Porter Maberry, unul dintre invitaţii speciali la Wizz Air Sport Arena Streetball (21-23 iunie, Piaţa Constituţiei, Bucureşti) este unul dintre cei mai cunoscuţi dunkeri din lume. A apărut involuntar într-o reclamă cu LeBron James, clipurile sale sunt virale pe You Tube şi îşi dezvoltă încet, încet propriul brand. Acum doi ani, însă, nimeni nu ştia de Maberry, care la acea vreme era doar un puşti care îşi câştiga existenţa, lucrând într-un depozit din Grand Rapids, Michigan, în apropiere de Detroit.
A avut talent la baschet, era un conducător de joc care ştia să-şi croiască drum către coş, ba chiar a avut câteva oferte de la universităţi din ligile inferioare ale NCAA. Viaţa l-a condus „pe alte drumuri”, iar baschetul a trecut pe planul doi. A ajuns să muncească într-un depozit şi juca rareori baschet. A fost nevoie de o filmare de 13 secunde, la un concurs de dunkuri organizat lângă oraşul său natal, pentru ca viaţa lui Maberry să se schimbe. Detenta impresionantă, uşurinţa cu care la doar 1,69 metri o rupea de sus, a atras atenţia tuturor.
Reclamă cu LeBron James
Înainte de începerea sezonului NBA, Samsung a lansat o reclamă cu LeBron James pentru Galaxy Note II. Pe la mijlocul reclamei, James, aflat la frizer, se uită la un clip în care Maberry scoate la iveală unul dintre dunkurile sale incredibile. Era doar o mică problemă. Maberry habar n-avea că acel clip fusese folosit în reclamă. I-au spus prietenii apoi că a apărut într-o reclamă cu LeBron James. „Îmi bătea inima atât de tare, simţeam că explodez”, povesteşte Porter.
Şi apoi a explodat. Problemele legale cu cei de la Samsung au fost reglate imediat şi acum de fiecare dată când reclama rulează, Maberry încasează. Şi nu e vorba numai de bani. „Lumea îmi spune acum, hei, am văzut reclama ta. E foarte tare. Le zic că nu e reclama mea, că eu doar apar în ea, dar toată lumea mă tratează de parcă eu aş fi eroul”, spune Maberry.
„Le mulţumesc celor de la Sport Arena că m-au invitat să iau parte la concursul lor de dunk. Este prima mea călătorie în Europa şi abia aştept să particip”, a fost mesajul lui Maberry, care va veni la Bucureşti între 21-23 iunie.










Leave a Reply