Perechea română de tenismene formată din Elena Bogdan și Alexandra Cadanțu a câștigat proba de dublu a turneului BRD Bucharest Open, duminică (13 iulie), după un meci disputat pe terenul central din cadrul Complexului Sportiv BNR din capitală. Cele două “tricolore” au câştigat ultimul meci al turneului, jucat împotriva echipei compusă din Cagla Buyukakcay (Turcia) şi /Karin Knapp (Italia), cu scorul de 6-4, 3-6, 10-5.
Bogdan şi Cadanţu au produs surpriza turneului feminin dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, câştigând proba de dublu din postura de jucătoare deţinătoare de wild card. Acestea au primit, pentru performanţa lor, 280 de puncte WTA şi un cec în valoare de 12.300 de euro.
”Această victorie contează foarte mult, pentru că nu am reușit să obțin o asemenea performanță, până acum. M-am recuperat destul de bine după operație, dar nu mă așteptam să joc în acest turneu, mai ales că nu aveam o parteneră. Meritam acest turneu la noi acasă, sper să fie organizat și la anul. Publicul ne-a încărcat cu energie și ne-a motivat, când am avut nevoie”, a spus Elena Bogdan, după reuşita din finală.
Coechipiera sa, Alexandra Cadanțu, a declarat că s-a simţit extraordinar pe teren: ”Sunt foarte fericită că am jucat acasă. Este prima mea finală și săptămâna asta mi-a dat multă încredere, mi-am dat drumul la joc”.
sursa foto: Iulia Drăghici









Leave a Reply