Formaţia de fotbal FC Universitatea Craiova îşi va disputa din nou meciurile de pe teren propriu pe stadionul “Ion Oblemenco”, după o pauză care a durat doi ani şi jumătate. Trupa din Bănie a revenit pe fosta arenă după ce un executor judecătoresc a pus în aplicare o decizie a Tribunalului Dolj, în litigiul dintre gruparea patronată de Adrian Mititelu şi primăria oraşului, informează Mediafax.
În iulie 2011, Universitatea Craiova era dezafiliată în baza noului Statut adoptat de Federaţia Română de Fotbal. Iniţial, excluderea formaţiei din FRF a fost una provizorie. Decizia a devenit permanentă în 2012. Clubul oltean nu a cedat, a depus o plângere penală, iar la începtul acestui an, federaţia a anunţat repunerea în drepturi! Dar problemele nu se terminau aici pentru formaţia lui Adrian Mititelu. Pe 26 iunie 2013, deoarece patronul nu înscrisese încă echipa în liga secundă, primăria oraşului a decis să îşi retragă sprijinul şi să creeze un club nou, CS Universitatea Craiova, care să evolueze în cel de-al doilea eşantion al fotbalului românesc. Mai mult decât atât, FC Universitatea Craiova era dată afară de pe “Ion Oblemenco”. Cu toate acestea, în august, trupa lui Mititelu primea acordul de a juca şi ea în liga a doua, pe stadionul din Drobeta Turnu Severin.
Luni după-amiază, jucătorii lui FC Universitatea Craiova s-au antrenat pe stadionul “Ion Oblemenco”. Fotbaliştii lui CS Universitatea, care aveau programată o şedinţă de pregătire pe aceeaşi arenă, au fost trimişi pe arena Extensiv din Parcul Romanescu, unde îşi vor disputa, începând cu etapa viitoare, meciurile de pe teren propriu.
Primul meci oficial al lui FC Universitatea Craiova pe stadionul “Ion Oblemenco” va avea loc miecuri după-amiază, de la ora 19:00, contra formaţiei Minerul Motru. Momentan, formaţia lui Mititelu se află pe locul 5 în seria a doua a Ligii a doua, cu 19 puncte din 13 meciuri jucate. Minerul Motru ocupă ultima poziţie în clasament, cu 7 puncte.
FOTO: Pro Sport










Leave a Reply