Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a indicat, joi, că până la sfârşitul lunii mai va lua o decizie în privinţa desfăşurării fără riscuri a ediţiei din acest an a Campionatelor Mondiale, programată să aibă loc la Tokyo, în perioada 7-16 octombrie.
“Ţinând cont de faptul că federaţia japoneză doreşte să organizeze Campionatele Mondiale, FIG speră ca această competiţie să se desfăşoare conform programului, fără niciun risc pentru sănătatea tuturor participanţilor. FIG şi familia mondială a gimnasticii sunt conştiente de situaţia critică în care se află Japonia. În strânsă colaborare cu forul japonez de specialitate, FIG va urmări desfăşurarea catastrofei nucleare şi va reevalua situaţia la finalul lunii mai”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.
Premierul japonez, Naoto Kan, a afirmat joi că centrala nucleara avariata Fukushima,din nord-estul Japoniei,trebuie daramata. Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul şi proprietarul centralei Fukushima Daiichi, a apreciat drept inevitabilă dărâmarea primelor patru reactoare, după ce se vor încheia operaţiunile dificile de răcire, care ar putea dura mai multe luni. Aceste reactoare au fost grav avariate după cutremurul puternic urmat de un tsunami la 11 martie.










Leave a Reply