Primii doi jucători ai lumii, Rafael Nadal şi Roger Federer, s-au duelat într-o partidă demonstrativă la Zurich, aceasta fiind câştigată de elveţian.
La mai puţin de o lună de la ultima confruntare directă, Rafael Nadal şi Roger Federer au fost din nou adversari, de data aceasta într-o partidă cu scopuri caritabile, elveţianul impunându-se cu 4-6, 6-3, 6-3. Cei doi au glumit înaintea meciului, Federer spunându-i lui Nadal că-l va lăsa să câştige primul set.
În primul set s-a mers umăr la umăr până la 4-4, după care spaniolul a câştigat două game-uri consecutiv. Manşa secundă a început cu trei game-uri adjudecate la rând de Federer, care s-a impus cu 6-3. În setul decisiv, de la 3-2 în favoarea ibericului, elveţianul a câştigat patru jocuri consecutive, punând capăt disputei.
Toate câştigurile acestei partide, la care au asistat cîteva mii de spectatori, vor fi donate fundaţiei lui Federer. Astăzi, cei doi vor juca o partidă caritabilă şi la Madrid, în “Caja Magica”, câştigurile urmând a fi donate fundaţiei lui Nadal.
Citeşte şi … Roger Federer, tenismenul deceniului










Leave a Reply