Sâmbătă şi duminică, la Sala Poivalentă din Bucureşti, va avea loc Festivalul Românesc de Judo. Evenimentul va reuni peste 1000 de sportivi, cu vârste între 10 şi 18 ani, legitimaţi la 70 de cluburi din România, dar şi din Franţa, Portugalia, Republica Moldova şi Bulgaria. Competiţia este organizată de Direcţia pentru sport a Municipiului Bucureşti şi Asociaţia de judo Bucureşti, împreună cu Federaţia Româna de Judo.
Concurenţii îşi vor da întâlnire pe tatami sâmbătă şi duminică, începând cu ora 10:00. Tot sâmbătă, începând cu ora 17:00, va avea loc deschiderea oficială, în care vor fi premiaţi, de către Federaţia Română de Judo, laureaţii anului, fie ei judoka, arbitri sau antrenori. Numele acestora se cunosc deja: vicecampioana europeană Andreea Chiţu este cea mai bună judoka în 2013, antrenorul lotului olimpic feminin, Florin Bercean, cel mai bun antrenor al anului, iar Ioana Babiuc, arbitrul anului.
FOTO: adevarul.ro










Leave a Reply